Breaking News

Senatul italian a respins miercuri două moţiuni împotriva ministrului justiţiei

Senatul italian a respins miercuri două moţiuni împotriva ministrului justiţiei, Alfonso Bonafede, transmite dpa. Adoptarea oricăreia din moţiuni ar fi putut provoca o criză guvernamentală la Roma.

Senatorii au respins cu 160 de voturi la 131 moţiunea opoziţiei de extremă dreaptă şi cu 158 la 124 de voturi demersul similar al formaţiunii liberale de opoziţie Piu Europa (Mai Multă Europa).

Principalele formaţiuni de guvernământ – Mişcarea 5 Stele şi Partidul Democrat – au avertizat că un vot de neîncredere în ministrul justiţiei ar duce la demiterea întregului guvern.

Rezultatul a fost incert până miercuri dimineaţa, deoarece liberalii din partidul Italia Viva (Italia Vie) al fostului premier Matteo Renzi ameninţau că vor vota împotriva lui Bonafede, deşi fac parte din coaliţia guvernamentală. Renzi şi-a modificat poziţia abia în discursul ţinut în plenul Senatului. Nu se ştie deocamdată care este preţul politic pretins de fostul prim-ministru; dpa menţionează speculaţii conform cărora el şi-ar putea promova în cabinet unul din apropiaţi, printr-o remaniere.

Criticile opoziţiei la adresa lui Bonafede au fost declanşate printre altele de eliberarea din închisori a sute de condamnaţi, inclusiv a unor mafioţi, pentru reducerea supraaglomerării penitenciarelor în contextul epidemiei de COVID-19.

În martie, în închisorile italiene au avut loc revolte ale deţinuţilor care protestau împotriva interzicerii vizitelor – impusă pentru a evita contaminarea cu coronavirus – şi a lipsei măştilor şi altor echipamente de protecţie. Ca urmare a incidentelor şi-au pierdut viaţa 14 deţinuţi, aparent din cauza unor supradoze de droguri obţinute prin jefuirea infirmeriilor penitenciarelor. Circa 70 de deţinuţi au evadat din închisoarea din Foggia, în sudul Italiei; cu excepţia unuia, ei au fost prinşi ulterior de forţele de ordine. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.