Slujba înmormântării Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen, va avea loc vineri, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00, fiind precedată de slujirea Sfintei Liturghii.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, transmis miercuri AGERPRES, trupul neînsufleţit al Arhipăstorului Bucovinei va fi apoi depus, conform dorinţei sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care ierarhul şi l-a pregătit dinainte.
Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus, miercuri seară, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Cei care vor dori să-şi ia rămas bun de la Arhiepiscopul Pimen sau să participe la slujba înmormântării sunt rugaţi să respecte măsurile şi îndrumările specifice acestei perioade.
„Îi rugăm pe preoţi şi pe credincioşi să fie înţelegători şi conştienţi de faptul că spaţiul este unul limitat, astfel încât va fi posibil să apelăm la o restrângere a accesului atât pe durata depunerii trupului neînsufleţit, cât mai ales în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen. Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veşnice, situaţia să fie cu mult îmbunătăţită şi restricţiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toţii de a cinsti aşa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, se mai arată în comunicatul Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a încetat din viaţă miercuri, în jurul orei 0,50, la Institutul „Matei Balş” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord, a anunţat Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.
Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul fusese transportat de la Suceava la Bucureşti cu un elicopter SMURD pe 20 aprilie. În urma complicaţiilor pulmonare apărute, părintele arhiepiscop în vârstă de 90 de ani a fost intubat. AGERPRES