Primarul Mihai Chirica a semnat joi, 21 mai, contractul de finanțare europeană pentru proiectul „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași VeloCity”. Finanțarea proiectului se va face prin intermediul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa Prioritară IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectivul specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Valoarea totală a proiectului este de 22.226.523,64 lei (circa 4,63 milioane de euro), iar durata sa de implementare de 24 de luni. „Este un proiect foarte oportun în această perioadă dificilă în care transportul public, pe care vom continua să îl dezvoltăm și modernizăm, este puternic afectat. Pentru a reduce numărul de utilizatori ai autoturismelor personale, este cu atât mai important să încurajăm transportul individual ecologic, mai ales cu bicicleta. În paralel cu acest proiect, pe care îl dorim realizat cât mai repede, vom face și alte demersuri de încurajare a mersului cu bicicleta, de la amenajarea de noi piste dedicate până la montarea de rasteluri în cât mai multe locuri publice”, a declarat primarul Mihai Chirica. Prin intermediul proiectului vor fi amenajate 50 de stații de îmbarcare și închiriere pentru biciclete (pe 62 de amplasamente) și vor fi cumpărate 813 de biciclete inteligente mecanice, 37 de biciclete inteligente electrice și 80 de triciclete pentru seniori și pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, proiectul presupune și implementarea unui sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic utilizând biciclete inteligente, la care adaugă sisteme de andocare și terminale inteligente, cu posibilitatea închirierii cu ajutorul tuturor modalităților electronice, precum și pe baza cardurilor de acces. Obiectivele specifice ale proiectului sunt creșterea cu 3,8% a utilizării deplasărilor cu bicicleta și pietonale, respectiv reducerea emisiei gazelor cu efect de seră cu 1,4%, ambele până în anul 2023 (primul an după finalizarea implementării proiectului), față de scenariul „fără proiect”. Până ]n acest moment, pe actualele programe de finanțare, Primăria Municipiul Iași a atras fonduri nerambursabile în sumă de 875.678.243,86 lei (circa 182,3 milioane euro), majoritatea prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. (E.M.)