Termenul de depunere a cererilor unice de plată a fost prelungit până la data de 15 iunie, a anunţat, joi seara, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
„Guvernul a adoptat în această seara o Ordonanţă de Urgenţă prin care se prelungeşte termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie 2020. Asta pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de restricţiile de circulaţie şi de respectarea normelor de prevenire a îmbolnăvirii cu Covid. De asemenea, am simplificat foarte mult procedurile de depunere a acestor cereri. Ele se fac online, iar adeverinţele de la primării se obţin direct de la centrele noastre APIA”, a declarat Oros, la finalul şedinţei de Guvern.
El a precizat că din 15 mai se eliberează şi adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente, iar fermierii pot obţine în baza acestora până la 85% din valoarea subvenţiilor.
„O altă măsură este că din 15 mai, prin APIA, eliberăm adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată, pentru acei fermieri care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente. Am negociat prin APIA cu instituţiile bancare acest lucru, iar fermierii pot să obţină o valoare a creditului de până la 85% din valoarea subvenţiilor pe care noi le acordăm anul acesta, dobânda fiind ROBOR plus maxim 2%. Convenţiile cu instituţiile bancare se află pe site-ul APIA, pentru cei interesaţi”, a spus ministrul Agriculturii.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a adăugat că de această măsură de prelungire pentru depunerea cererilor de plată pot beneficia peste 850.000 de fermieri, pentru o suprafaţă de 9 milioane de hectare. „Este o măsură de care pot beneficia un număr mare de beneficiari la nivelul agriculturii româneşti”, a afirmat Dancă.
Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), fermierii românii au depus până la finele lunii aprilie 422.806 cereri pentru plata subvenţiilor aferente anului 2020, pentru o suprafaţă de peste 2,7 milioane hectare..
Din numărul total, 284.499 de cereri, pentru o suprafaţă de 2,23 milioane hectare, au fost înregistrate prin mijloace electronice (telecomunicaţii), începând din data de 6 aprilie 2020. AGERPRES