În această noapte, între orele 22.00 şi 06.00, vor fi efectuate reparații, dacă vremea o va permite, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, de la intersecția cu strada Cristofor până la intersecția cu strada Vasile Lupu (Bucșinescu). În perioada menționată, traficul rutier pe acest tronson va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe rute special, informează, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei. În timpul lucrărilor pe artera respectivă va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. În parallel vor continua lucrările finanțate cu fonduri europene de schimbare a liniei de tramvai pe bulevardul Tudor Vladimirescu, precum și cele de consolidare a podului. Lucrările de reabilitare a tronsonului liniei de tramvai cuprind următoarele activități: execuția lucrărilor de construcții și instalații aferente liniei de tramvai pe traseul Bucșinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului (lungime: 2.444 metri – cale simplă de rulare), reabilitarea celor două peroane din stația Tudor Vladimirescu, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu (suprafață: 1.196 metri pătrați) și construirea a două stații de tramvai. Proiectul general include și achiziționarea a șapte tramvaie. Pentru prima dată în Iași va fi introdusă o bandă dedicată pentru tramvai, care va fi delimitată fizic în teren cu butoni stradali solari, care nu vor împiedica depășirea în caz de urgență. Lucrările de construcții sunt executate de asocierea Conest SA Iași – Mari Vila Com SRL București, contra unei sume de 34.475.207,68 lei, inclusiv TVA (aproximativ 7,24 milioane de euro). Valoarea totală a proiectului este 114,197,308.33 lei (aproape 24 de milioane de euro) și este asigurată prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1. (E.M.)