500 de titluri în colecția „Top 10+” a Editurii Polirom. 2,5 milioane de volume vîndute

„Top 10+”, una dintre cele mai îndrăgite și mai rîvnite colecții ale Editurii Polirom, numără astăzi 500 de titluri, multe dintre acestea, disponibile și în ediție digitală. 2,5 milioane de exemplare vîndute în peste nouă ani de existență a colecției.

Lansată în 2011, „Top 10+” reunește bestselleruri și capodopere ale literaturii de pretutindeni, în format poche, la prețuri accesibile.

„Top 10+” cuprinde titluri semnate de cei mai îndrăgiți scriitori români, precum și de nume mari ale literaturii universale. Laureați Nobel, Pulitzer, Man Booker, Goncourt, Femina, Renaudot etc. Clasici sau voci importante ale literaturii contemporane, lecturi esențiale, precum și lecturi de o actualitate de neocolit, toate acestea se regăsesc în colecția „Top 10+”.

Titlul cu numărul 500 este romanul Cele trei fiice ale Evei, de Elif Shafak.

În perioada 22-29 mai 2020, doar pe www.polirom.ro, orice titlu din colecția „Top 10+” va putea fi achiziționat cu o reducere de 40%.

Cele mai vîndute 10 titluri din „Top 10+”:

  1. Haruki Murakami, Pădurea norvegiană

Traducere din limba japoneză şi note de Angela Hondru

Romanul Pădurea norvegiană, care-şi împrumută titlul de la un hit al formaţiei Beatles, Norwegian Wood, are ca fond atmosfera social-politică agitată a anilor ’60. Naraţiunea opune acestui laitmotiv dur momente de o intimitate emoţională răscolitoare.

2. George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru

Într-o nouă traducere, de Dana Crăciun

O mie nouă sute optzeci şi patru a inspirat o celebră ecranizare, în anul 1984, avîndu-i în distribuţie pe John Hurt, Richard Burton şi Suzanna Hamilton. Romanul O mie nouă sute optzeci şi patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era postatomică, locul de naştere al unui regim totalitar în care orice logică pare să fi fost abolită.

3. Vladimir Nabokov, Lolita

Traducere din limba engleză de Horia Florian Popescu

Cartea a stat la baza a două celebre ecranizări, prima în regia lui Stanley Kubrik, cu James Mason în rolul principal, a doua sub bagheta regizorală a lui Adrian Lyne, cu Jeremy Irons în rolul lui Humbert Humbert. „Nu voi regreta niciodată că am scris Lolita. A fost asemenea unui joc frumos de puzzle – pe măsură ce-l inventam, îi găseam şi soluţia. Bineînţeles că a eclipsat cu totul celelalte scrieri ale mele, dar nu pot să-i port pică. Un farmec straniu, tandru o învăluie pe această nimfetă mitică.” (Vladimir Nabokov)

4. Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii

Traducere din limba engleză şi note de Ada Tanasă

Autoarea bestsellerului internaţional Bastarda Istanbulului

Ella Rubinstein – mamă casnică şi soţie nefericită trăind în suburbiile Bostonului zilelor noastre – se angajează, la aproape patruzeci de ani, la o agenţie literară. Într-o zi i se cere să scrie un referat despre romanul unui autor pe care nu-l cunoaşte. Aşa descoperă povestea fascinantei legături spirituale dintre faimosul poet persan Rumi şi dervişul sufit Shams din Tabrīz. Forţa eliberatoare a iubirii care a schimbat destinele celor doi prieteni îl va schimba curînd şi pe al ei. O apologie a iubirii, privită în multiplele sale ipostaze, romanul lui Elif Shafak punctează cu subtilitate diferenţele dintre religie şi spiritualitate, dintre datorie şi iubire.

5. Harper Lee, Să ucizi o pasăre cîntătoare

Traducere din limba engleză de Tatiana Malița

…Să ucizi o pasăre cîntătoare este un roman brutal şi onest, abordînd cu curaj o problematică mereu de interes: rasismul, conflictele sociale şi pierderea inocenţei copi­lăriei, totul filtrat prin ochii unei fetiţe. Un roman publicat acum o jumătate de secol, dar mai actual ca niciodată, devenit reper cultural în Statele Unite ale Americii şi vîndut în peste zece milioane de exemplare. Premiul Pulitzer pentru Harper Lee, trei Oscaruri şi două Globuri de Aur pentru ecranizarea lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul lui Atticus Finch.

6. F.M. Dostoievski, Idiotul

Traducere din limba rusă şi note de Emil Iordache

Roman în patru părţi

Întors la Petersburg după un lung tratament la sanatoriu, în Elveţia, prinţul Lev Nikolaevici Mîşkin este primit cu îndoială şi luat în rîs de înalta societate a oraşului, care îl socoteşte sărac cu duhul. Mîşkin se poartă cu sinceritate stîngace, percepută de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. Idiotul este romanul unei perpetue surprize, al nehotărîrii şi al reacţiei convulsive a umanului faţă de faptele unei societăţi violente care, în lipsa raţiunii, se conduce după instinct şi patimi.

7. Parinoush Saniee, Cel care mă așteaptă

Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone

Roman interzis de două ori, Cel care mă aşteaptă a devenit cea mai vîndută carte a tuturor timpurilor în Iran (peste 20 de ediţii). Povestea romanului Cel care mă aşteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puţin timp înainte de revoluţia iraniană, şi se concen­trează asupra vieţii unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraş dezbinat de conflicte politice şi religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate şi nesiguranţă.

8. Aldous Huxley, Minunata lume nouă

Traducere din limba engleză şi note de Suzana şi Andrei Bantaş

Romanul Minunata lume nouă a inspirat în 1998 o cunoscută ecranizare SF, avîndu-i în distribuţie pe Peter Gallagher, Leonard Nimoy şi Tim Guinee. Minunata lume nouă porneşte de la ideea unei societăţi distopice care, pentru a-şi controla cetăţenii, recurge la orice subterfugiu: de la transformarea rasei umane şi manipularea ei genetică pînă la mascarea minciunii în adevăr absolut. Rezultatul este o combinaţie de realităţi totalitare şi scene din cel mai pur SF, în care cărţile sînt arse şi singura cultură acceptată se naşte din preceptele unui conducător megaloman.

9. Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray

Traducere şi note de Magda Teodorescu

Basil Hallward pictează într-o bună zi portretul tulburător al lui Dorian Gray. Doar că, odată cu trecerea timpului, tînărul din tablou îmbătrîneşte, pe cînd modelul lui, Dorian, rămîne neschimbat. Fiecare faptă, fiecare an trecut lasă pe chipul pictat încă un semn, fără ca acest amănunt să fie cunoscut de ceilalţi; doar creatorul lui, Basil Hallward, ştie, iar pentru aceasta e ucis de Dorian Gray. Acesta din urmă va ajunge şi el la confruntarea fatală cu reflexia sa pictată şi va sfîrşi, îmbătrînit fără veste, victimă misterioasă a imaginii din tabloul pe care atît l-a preţuit.

10. F.M. Dostoievski, Frații Karamazov

Traducere din limba rusă şi note de Ovidiu Constantinescu şi Isabella Dumbravă

Roman în patru părţi şi epilog

Fraţii Karamazov, cel din urmă şi cel mai complex roman al lui Dostoievski, este în acelaşi timp povestea scrisă magistral a unui paricid şi o meditaţie filosofică asupra întrebărilor esenţiale ale umanităţii: existenţa lui Dumnezeu, liberul-arbitru, natura colectivă a vinei şi consecinţele dezastruoase ale raţionalismului.

Ultimele noastre apariții, aici.

Oferta noastră de carte digitală, aici.

Paginile noastre de Facebook și Instagram

Pagina de FB a colecției „Junior”