Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia se va desfăşura conform programului obişnuit, la începutul lunii septembrie, a declarat duminică Luca Zaia, guvernatorul regiunii în care se află celebrul oraş-lagună, transmite Reuters.
Organizat de compania Biennale di Venezia, Festivalul de Film de la Veneţia este cel mai vechi festival de film din lume. În luna ianuarie, organizatorii festivalului au anunţat că ediţia din acest an, cea de-a 77-a, va fi prezidată de actriţa Cate Blanchett.
Din cauza restricţiilor impuse asupra industriei filmului de pandemia cu noul coronavirus, la ediţia de anul acesta a festivalului vor participa, probabil, mai puţine filme decât de obicei, conform lui Zaia, care este şi membru în consiliul director al companiei Biennale di Venezia.
Festivalul de Film de la Cannes, cel mai mare din lume, a fost nevoit să-şi amâne ediţia de anul acesta din cauza pandemiei.
Autorităţile italiene plănuiesc ridicarea restricţiilor de călătorie începând cu data de 3 iunie, iar cetăţenii celorlalte ţări din Uniunea Europeană vor putea pătrunde în Italia fără a mai fi obligaţi să stea o perioadă de timp în carantină.
Italia a înregistrat 119 noi decese puse pe seama COVID-19 duminică, iar bilanţul total al deceselor provocate de această epidemie a ajuns la 32.735.AGERPRES