Proteste la Hong Kong

Şeful securităţii interne din Hong Kong, John Lee, a avertizat luni împotriva ‘terorismului în creştere’ din fosta colonie britanică, la o zi după ce poliţia a dispersat în forţă manifestanţii pentru democraţie şi a efectuat arestări, transmite Reuters.

Protestatarii au ieşit în stradă cu miile, duminică, împotriva intenţiei Beijingului de a impune în Hong Kong o lege a securităţii criticată ca un atac la adresa democraţiei şi libertăţilor civile. Printre sloganuri s-au făcut auzite şi apeluri la independenţă ca ‘singura scăpare’.

Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă şi a arestat 180 de manifestanţi, pentru a impune restricţiile instituite oficial pentru combaterea coronavirusului. Reuters menţionează că revendicarea independenţei Hong Kongului este considerată de China inacceptabilă.

 

Luni, secretarul pentru securitate Lee a afirmat că ‘terorismul este în creştere în oraş, iar activităţile care afectează securitatea naţională, cum ar fi ‘independenţa Hong Kongului’, sunt în creştere’. El a adăugat că ‘în numai câteva luni, Hong Kongul s-a transformat din unul din cele mai sigure oraşe din lume într-un oraş acoperit de umbra violenţei’ şi a susţinut că legislaţia naţională chineză pentru securitate este necesară pentru menţinerea prosperităţii şi stabilităţii.

Şi alte instituţii din teritoriul revenit sub autoritatea Chinei în 1997 şi-au exprimat luni susţinerea faţă de legile în curs de adoptare; s-au pronunţat în acest sens serviciul vamal din Hong Kong şi comisarul pentru serviciile corecţionale. Duminică, secretarul finanţelor, Paul Chan, a scris pe blogul său că legea securităţii nu afectează ‘în sine’ încrederea investitorilor, iar ‘guvernul central a declarat deja că legea este îndreptată împotriva minorităţii celor suspectaţi de ameninţarea securităţii naţionale şi nu va afecta drepturile populaţiei în general’.

Statele Unite, Australia, Regatul Unit, Canada şi alte ţări au transmis că sunt îngrijorate de noua legislaţie, considerată un punct de cotitură pentru Hong Kong – cel mai liber oraş din China şi unul din centrele financiare cele mai importante din lume. Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a oferit ‘asistenţa necesară’ locuitorilor oraşului, după ce un grup încă mic, dar tot mai numeros de manifestanţi pentru democraţie s-au refugiat din Hong Kong în Taiwan. AGERPRES