Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie: „Veniţi de primiţi Lumină!”

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a transmis, într-un comunicat de presă, programul slujbelor din noaptea de 26 spre 27 mai, de Odovania praznicului Învierii, ritual săvârşit întocmai celui din noaptea de Paşte, în finalul mesajului arhiereul adăugând chemarea ecleziastică „Veniţi de primiţi Lumină!”.

Conform programului, în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mănăstirile din Eparhia Tomisului se va oficia Odovania Învierii, începând cu ora 23,40.

„La ora 23,40, clerul iese din biserici, cântând ‘Învierea Ta Hristoase…’ şi oferind lumină credincioşilor prezenţi; aceeaşi lumină sfântă adusă în noaptea de Paşte, de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. La ora 24,00 se citeşte Evanghelia Învierii şi începe Slujba Utreniei Învierii, după rânduiala consacrată şi prevăzută în cărţile de slujbă, iar după aceasta, în jurul orei 1,30, va începe slujba Sfintei Liturghii. La final, va fi oferită împărtăşanie credincioşilor care au ţinut postul de trei zile, rânduit anterior de arhiereu, şi care s-au spovedit. Nu se oferă Paşte sfinţit, ca la Înviere, ci anafură, conform rânduielii liturgice”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului. AGERPRES