Breaking News

TAROM introduce marţi zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur

Compania TAROM introduce marţi zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur, potrivit unui anunţ postat pe pagina sa de Facebook.

„La solicitarea dumneavoastră, am introdus următoarele zboruri spre şi dinspre Italia cu data de călătorie 26 mai 2020: Bucureşti – Roma – Bucureşti, tarif 208 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 30 kg incluse; Bucureşti – Milano – Bucureşti, cu tarif de 200 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 23 kg incluse”, subliniază reprezentanţii companiei.

Zborurile sunt operate în condiţii speciale, sub incidenţa HG 394/18 mai 2020, iar din aceste considerente pasagerii care vor fi acceptaţi la bordul aeronavelor trebuie să se încadreze în următoarele categorii: dinspre Italia spre România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea conform , iar dinspre România spre Italia trebuie să fie cetăţeni italieni sau lucrători sezonieri cu contract de muncă sau să fie lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi („green lanes”), în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale.

TAROM recomandă ca înainte de efectuarea zborului călătorii să respecte condiţiile de călătorie speciale, care pot fi consultate la https://www.tarom.ro/masuri-de-calatorie. AGERPRES