Florin Cîţu:Efectul măsurilor fiscale pentru buget înseamnă, în doar două luni şi jumătate, aproape 1,5% din PIB

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat miercuri că efectul măsurilor fiscale pentru buget înseamnă, în doar două luni şi jumătate, aproape 1,5% din PIB, un efort enorm pentru a susţine mediul economic din România în această perioadă.

 

„Au fost trei categorii mari de măsuri fiscale pe care le-a luat acest Guvern. Au fost măsuri fiscale legislative, adoptate în perioada stării de urgenţă şi 30 de zile de la încetarea acesteia, am avut alte măsuri fiscale pentru perioada stării de urgenţă şi avem măsuri fiscale care rămân în aplicare după starea de urgenţă”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Acesta a precizat că au fost măsuri reale care au ajutat foarte mult mediul de afaceri şi care reprezintă „o bulă de oxigen” pentru companii, echivalent a 1,5% din PIB”.

Printre măsurile adoptate se numără suspendarea executărilor silite, prorogări ale unor termene pentru declararea şi plata oblig1aţiilor către stat, extinderea rambursării TVA cu control ulterior sau bonificaţii pentru plătitorii de taxe. AGERPRES