Stadiul actual al relațiilor RM-UE și perspectivele avansării cooperării în cadrul Parteneriatului Estic au fost discutate miercuri de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Oleg Țulea în cursul unei conferințe video cu Ambasadorii statelor membre ale UE în Republica Moldova și cu Șeful Delegației UE, comunică MOLDPRES cu referire la serviciul de presă al MAEIE.
În cadrul discuțiilor, șeful diplomației moldovenești a informat despre eforturile autorităților îndreptate spre dinamizarea cooperării cu UE și a reiterat angajamentul ferm al Guvernului de a promova procesul de integrare europeană. ”Chiar și în perioada pandemiei autoritățile au continuat să lucreze pe subiectele de importanță sporită pe agenda dialogului RM-UE. Actualmente, intensificăm activitatea noastră pentru atingerea unor progrese tangibile pe dimensiunea reformelor”, a punctat oficialul moldovean.
Ministrul Țulea s-a referit la o serie de direcții prioritare de activitate. În acest sens, a fost subliniată intensificarea eforturilor de investigare a fraudei bancare, inclusiv pe filiera cooperării internaționale cu parteneri-cheie. În sfera politicilor de combatere a corupției, recent au fost întreprinse demersurile necesare pentru aderarea Republicii Moldova la programul de evaluare al Rețelei anticorupție a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Participarea la acest program va servi drept instrument adițional de monitorizare și consolidare a politicilor de prevenire și combatere a corupției în țară. De asemenea, ambasadorii au fost informați despre adoptarea legii privind sancțiunile pentru infracțiunile legate de spălarea banilor ajustată la standardele europene.
Ministrul a menționat că pe platformă parlamentară au loc discuții pe marginea proiectului de lege cu privire la organizațiile non-comerciale, iar în timpul apropiat se așteaptă adoptarea în lectură finală a acestei legi. Cu referire la procesul de reformă a sectorului justiției, ministrul Oleg Țulea a menționat că, la acest subiect, autoritățile noastre mențin un dialog activ cu Consiliul Europei și că vor fi consultați toți actorii vizați. Ministrul a relatat și despre alte eforturi, inclusiv în sfera creării unui cadru pentru evaluarea activității Consiliului Coordonator al Audiovizualului și Consiliului Concurenţei.
De asemenea, ministrul Oleg Țulea s-a referit la cooperarea în contextul Parteneriatului Estic, enunțând interesul Republicii Moldova pentru asigurarea unui caracter ambițios și strategic al cooperării în cadrul Parteneriatului Estic. În acest sens, ministrul s-a pronunțat pentru convenirea asupra unui nou set de obiective, care ar urma să fie aprobat în cadrul următorului Summit al Parteneriatului Estic.