Consilierii locali PSD au, începând de astăzi, un nou lider de grup în persoana lui Florin Boca, care îl înlocuieşte astfel în funcţie pe Gabriel Surdu, căruia social democraţii i-au retras sprijinul politic luna trecută, după ce, alături de mai mulţi colegi, acesta votase în favoarea proiectului de hotărâre privind împrumutul în valoare de de 21 de milioane de euro pe care Primăria l-a semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea finanţării mai multor investiţii de interes local. Anunţul privind înlocuirea liderului de grup al PSD a fost făcută chiar de Gabriel Surdu, la începutul şedinţei ordinare a Consiliului Local, desfăşurată astăzi, în sistem de videoconferinţă. Reamintim că Biroul Permanent Județean (BPJ) al PSD Iași a mai decis, tot luna trecută, „monitorizarea și evaluarea atentă” a activității consilierilor locali PSD în ceea ce privește activitatea acestora în acord cu poziția partidului faţă de adoptarea proiectelor de hotărâre de interes local. (E.M.)
Related Articles
Florin Manole, ministrul Muncii: Reformăm sistemul de evaluare pentru încadrarea în grad de handicap!
19 august 2025 16:06
Cristian Bușoi: Ţările din centrul şi estul Europei şi, „mai ales”, România încă investesc o sumă mică în Sănătate
19 mai 2021 12:07
Check Also
Close
-
Noi manifestaţii în Rusia împotriva preşedintelui Vladimir Putin30 aprilie 2017 08:59