Tot răul spre bine
când binele e plin de flori,
Cum vom mai fi dați lumii
dacă nu călători?
Cu acest blestem am fost născuți
având tălpi și palme
fără el suntem desculți
soldații fără arme.
Avem în sânge nevoia de-a fi umblători
cum mai avem obiceiul
să mirosim libertatea poemului
adunându-ne popor lângă popor.
Nu suntem sihaștri
cum nici rătăcitori prin deșert
nu mai suntem
Lângă noi se așează un altul
și doar împreună răspundem.
Doar împreună
întru viață și săvârșire
ne facem de moarte
Cu fața spre stele ne Înălțăm
plecând întinși pe spate.
Doar împreună
ne facem de moarte.
ADI CRISTI