POEM TIP VENTILATOR XXII

ÎMPREUNĂ ÎN  VIAȚĂ ȘI MOARTE

 

Tot răul spre bine

când binele e plin de flori,

Cum vom mai fi dați lumii

dacă nu călători?

 

Cu acest blestem am fost născuți

având tălpi și palme

fără el suntem desculți

soldații fără arme.

 

Avem în sânge nevoia de-a fi umblători

cum mai avem obiceiul

să mirosim libertatea poemului

adunându-ne popor lângă popor.

 

Nu suntem sihaștri

cum nici rătăcitori prin deșert

nu mai suntem

Lângă noi se așează un altul

și doar împreună răspundem.

 

Doar împreună

întru viață și săvârșire

ne facem de moarte

Cu fața spre stele ne Înălțăm

plecând întinși pe spate.

 

Doar împreună

ne facem de moarte.

 

ADI CRISTI