Breaking News

Dacian Cioloș: Un demnitar în stat trebuie să accepte că această funcţie implică o uriaşă responsabilitate

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, apreciază că discuţia legată de fotografia în urma căreia cinci membri ai Executivului au fost amendaţi pentru nepurtarea măştii şi fumat în spaţii închise reprezintă „o furtună într-un pahar cu apă”, dar subliniază totodată că un demnitar trebuie să fie mult mai atent la comportamentul său.

„Un demnitar în stat trebuie să accepte că această funcţie implică o uriaşă responsabilitate, pentru că prin comportamentul său el stabileşte un exemplu de conduită publică. Să te ghidezi după ideea ‘fă ce spune popa, nu ce face popa’ rămâne un mod ipocrit de a gândi relaţiile sociale. Un cetăţean obişnuit poate depăşi viteza legală şi, ca urmare, să plătească liniştit o amendă. Un demnitar nu are aceeaşi lejeritate în a încălca legea. Un demnitar e dator să fie mult mai atent decât un cetăţean obişnuit, iar faptul că în societatea noastră acest mod de gândire nu e unul obişnuit constituie o problemă majoră care decredibilizează însuşi statul şi instituţiile sale. Nu putem aştepta ca cetăţenii să creadă în stat dacă demnitarii săi nu se iau în serios – pe ei înşişi, dar şi funcţia pe care o ocupă”, a scris Cioloş pe Facebook.

El a menţionat că achitarea amenzii din partea premierului Ludovic Orban nu reprezintă „un merit politic”. Pe de altă parte, a apreciat că PSD „e ultimul partid” care să invoce bun-simţ în conduita publică.

„Rămân la părerea că discuţia excesivă a fotografiei de la Guvern este o furtună într-un pahar cu apă, din care taberele PSD şi PNL încearcă să obţină avantaje politice caraghioase. PSD e ultimul partid care să invoce bun-simţ în conduita publică. Nu ne ajung câteva zile ca să enumerăm încălcările regulate ale bunului-simţ civic din partea acestui partid. Şi nici PNL nu excelează în acest caz. Domnului Orban îi transmit un mesaj simplu: Plata amenzii nu este un merit politic, nu te face om de stat şi nici nu e normal să te lauzi că respecţi legile, pentru că este datoria tuturor să facă acest lucru, fie că vorbim despre cetăţenii obişnuiţi, fie că vorbim despre demnitari”, a spus europarlamentarul.

Totodată, a arătat că aşteaptă cu interes lista cu proiectele Guvernului şi mecanismele administrative prin care se pregăteşte absorbţia miliardelor de la Uniunea Europeană.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) a aplicat, sâmbătă, amenzi în cuantum total de 18.000 lei pentru cinci membri ai Executivului, contravenţiile constatate fiind nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi fumat în spaţii în care acest lucru este interzis.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că după apariţia fotografiei în care fuma şi nu purta mască la Palatul Victoria a fost amendat la iniţiativa lui.

„A fost un comisar care recunosc că (a venit) oarecum şi la iniţiativa mea, adică la iniţiativa mea. Nu m-am autodenunţat. Odată ce a apărut această fotografie, pe care eu am recunoscut-o, ea în sine reprezintă o probă a faptului că am încălcat legea şi că am comis două contravenţii şi am spus că mi se pare normal să plătesc amenda şi am plătit amendă maximă. La amendă e o regulă, cu cât omul are o funcţie mai înaltă, deoarece este responsabil, cu atât amenda trebuie să fie mai mare. A venit agentul, mi-a întocmit proces-verbal, am semnat procesul-verbal, după aceea m-am gândit cum să plătesc. Puteam să plătesc prin CEC, dar era sâmbătă, nu era nicio sucursală deschisă şi atunci am avut varianta să plătesc prin ghiseul.ro şi am plătit online, prin ghiseul.ro”, a spus Orban la Digi 24. AGERPRES