Breaking News

Raluca Turcan: Decizia de azi a CCR este o nebunie!

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a afirmat, miercuri, că judecătorii Curţii Constituţionale „pun în pericol” funcţionarea statului român prin decizia care priveşte prelungirea mandatelor aleşilor locali şi data alegerilor, susţinând că este „absolut necesar” ca decizia CCR să specifice „în clar” că organizarea localelor rămâne atributul Guvernului.

„Decizia de azi a CCR este o nebunie! Pentru a doua oară, în mai puţin de o lună, judecătorii Curţii Constituţionale pun în pericol funcţionarea statului român! În jurul datei de 20 iunie vor expira mandatele aleşilor locali – alegerile din 2016 au avut loc pe 5 iunie, iar mandatele s-au preluat la distanţă de câteva zile – situaţie fără precedent care pune în pericol funcţionarea administraţiei publice locale. Practic, în doar 17 zile, încetează toate mandatele aleşilor locali. Prin urmare, este absolut necesar ca decizia Curţii să specifice în clar că organizarea alegerilor locale rămâne atributul Guvernului, conform Constituţiei şi a legilor în vigoare! Decizia Curţii stabileşte clar şi fără echivoc că Guvernul este cel care decide data alegerilor, deoarece el este şi cel care organizează alegerile”, a scris Turcan, pe Facebook.

În opinia sa, PNL a obţinut o „victorie de etapă”, demonstrând că Parlamentul reglementează cu „încălcarea legii şi a Constituţiei”.

„Autosesizarea Curţii Constituţionale cu privire la OUG 44/2020 este fără precedent. Guvernul a acţionat corect pentru a soluţiona o problemă urgentă şi excepţională care nu suferă amânare, respectiv prevenirea încetării mandatelor aleşilor locali. Nu pentru că aşa a dorit Guvernul PNL, ci pentru că criza generată de pandemie nu ne-a oferit altă posibilitate! Toate celelalte state europene afectate de pandemie şi care se aflau în an electoral au amânat alegerile pentru a-şi proteja cetăţenii”, a susţinut vicepremierul.

Actele normative care se referă la prelungirea mandatelor aleşilor, dar şi cine stabileşte data alegerilor sunt neconstituţionale, a decis, miercuri, Curtea Constituţională a României. AGERPRES