Eugen Tomac este convins că alegerile locale vor fi organizate pe 27 septembrie

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat joi că este convins că alegerile locale vor fi organizate pe 27 septembrie, adăugând că a avut o discuţie cu premierul Ludovic Orban pe tema alegerilor şi a insistat pentru această dată.

„Este evident că trebuie să ne pregătim pentru alegeri. Eu sunt convins că vom avea alegeri pe 27 septembrie. Am avut astăzi o discuţie cu premierul Orban şi am insistat, pentru că cred că nu putem prelungi la nesfârşit mandatele aleşilor locali. 27 septembrie este o dată potrivită, în primul rând pentru că ne încadrăm după ieşirea din starea de alertă într-un calendar destul de rezonabil pentru a putea pregăti alegerile, pentru că ele nu se fac de pe o săptămână pe alta. E nevoie de un calendar foarte precis, prevăzut în lege. Întâi se înfiinţează birourile electorale. Campania aceasta legată de semnături trebuie regândită, pentru că numărul este foarte mare şi ar trebui să reducem numărul de semnături. În mod clar trebuie să gândim şi o alternativă şi noi am venit cu o propunere de a elimina semnăturile şi de a exista o altă formulă prin care să propunem garanţii şi cei care obţin scorul de minim 3% să-şi recupereze aceste garanţii”, a spus Tomac la dezbaterea online „Organizarea alegerilor în timpul pandemiei. Scenariile partidelor politice”, organizată de Expert Forum.

El a adăugat că pentru PMP alegerea în două tururi a primarilor a reprezentat şi reprezintă în continuare un obiectiv important.

„Regret că nu vom avea în acest an alegeri în două tururi, cred că pentru administraţia românească, pentru viaţa politică românească, este absolut esenţial să revenim la alegerea primarului în două tururi”, a menţionat Tomac. AGERPRES