Breaking News

Germania cere Regatului Unit să aibă o ”abordare mai realistă” în negocierile post-Brexit cu U

Germania a lansat joi un apel către Regatul Unit pentru a avea o ”abordare mai realistă” în negocierile post-Brexit cu Uniunea Europeană, aflate în prezent în impas, transmite AFP.

Nu este posibil pentru britanici să aibă în acelaşi timp ”o suveranitate deplină şi un acces total la piaţa unică a Uniunii Europene”, a declarat ambasadorul Germaniei la UE, Michael Clauss, într-o intervenţie la grupul de reflecţie bruxellez European Policy Centre.

UE şi Londra au început marţi cea de-a patra rundă de negocieri pentru a încerca să ajungă la un compromis asupra relaţiei bilaterale post-Brexit.

Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, după ce puţin peste jumătate din electoratul său a votat pentru Brexit într-un referendum organizat în iunie 2016.

Perioada de tranziţie, în timpul căreia Londra continuă să aplice regulile comunitare, se va încheia la 31 decembrie, cel puţin dacă Regatul Unit nu solicită până la finalul lunii iunie o prelungire de unul sau doi ani. Însă guvernul britanic a exclus total această ipoteză până în prezent.

Un mini-summit între premierul Boris Johnson, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, urmează să ofere o imagine asupra stării de fapt până la finalul acestei luni.

Negociatorul-şef european pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat marţi că această nouă săptămână de discuţii este ”esenţială pentru a face progrese tangibile” în negocierile cu Londra.AGERPRES