LIPSIȚI DE PRACTICA DE-A ÎNVIA
Partea noastră albită
când aude vorbindu-se de moarte
se lasă timorată și blegită
veștejindu-se ca arborii pe-o parte
Decât să le vorbești de moarte
mai bine îi străpungi cu lama
Căci nu rezistă să o știe
cum râcâie tăciunii, teama
Mai bine să le cânți ce bravi au fost
în viața ce-au făcut-o închinare
decât să le aduci în post
aminte de cădelniţă și lumânare.
E spaima mult mai mare decât pasul
că ar putea pleca fără să știe
nu moartea îi întinde la pământ,
ci lipsa practicii care ne reînvie !
ADI CRISTI