CINE SE CREDE DUMNEZEU

Locul coronavirusului a fos luat de violențele din stradă. Fără ca acesta să dispară din realitatea imediată, din rana noastră deschisă adânc în necunoscut, cum era de așteptat, o altă nebunie încearcă să ocupe paginile întâi ale jurnalelor de știri. Și cu această ocazie, trebuie să recunoaștem, suntem prin excelență victimele știrilor, ale manipulărilor dintre cele mai odioase și lipsite de coerență. Nu se mai ține cont de nici o convenție, de nici o înțelegere. Reacționăm sub imperiul impulsului. Facem din noapte ziuă și din ziuă noapte. Învălmășeala străzii este transmisă instantaneu în cancelariile puterii, dar și în casele poporului, altele decât Casa Poporului, simbolul vechi și nou al autorității. O stare grea, aproape irespirabilă, se dorește a fi înțeleasă sub forma regulilor democrației, dar care nu ajung să fie finalizate pentru că nu există lege, de exemplu, asupra căreia să nu se intervină, după cum sunt interesele celor care au majoritatea sau care formează majorități astfel conjuncturale. Există o mare diferență între dorință și putință, între textil de lege ce iese la vot și proiectul de lege care a intrat în procesul legislativ.
Dacă avem răbdarea și curiozitatea, dar mai ales, dacă avem curajul să privim România prin decuparea ei din contextul mondial, nu mică ne va fi mirarea să constatăm că spațiul mioritic este un teritoriu cuminte, un fel de spațiu destinat copiilor, în comparație cu jungla care devine din ce în ce mai deasă, de jur împrejurul nostru. În ”țara democrației”, SUA, de săptămâni bune sunt declanşate atacuri nocturne, făcându-ne să ne imaginăm un adevărat război civil. Americanii nu o fac cu scopul de a felicita administrația Trump pentru cel mai bun trai din lume, ci pur și simplu pentru a-și cârpi și bandaja o mai veche de câteva sute de ani rană, rana rasismului, care și astăzi este la baza mai vechilor răbufniri. Presiunea străzii nu face altceva decât să supraliciteze comportamentul organelor de ordine, întinzându-le nervii la maxim, oferindu-le neinspirata stare de a uita că de reacția lor violentă ar putea să sufere nu cel din fața lor, cât mai ales esența democrației, dreptul la protest, dreptul la opinie.
Acum aș fi foarte curios să văd poziția fostului Ambasador al SUA la București, care nu mai avea aer în piept de atâta zvârcolire față de reacția copilărească a jandarmilor români pe 10 decembrie, care au încercat să dea o replică pe măsura huliganilor bucureșteni, ce au încercat și în parte au reușit, să compromită un miting pașnic și reacția diasporei sosită la București, ca un exercițiu de tip aplicație, dirijat din spațiul online..
Atunci, aduceți-vă aminte, jandarii au fost atacați cu sălbăticie de hoardele hămesiților, că de piatră să fi și tot ți-ai fi rupt o mână, să le dai cu ea în cap, să înțeleagă și ei în slujba cui au nimerit!
Chiar dacă la New York, Chicago, Los Angeles, Washington D.C. măcelul din stradă este garnisit cu jafuri la drumul mare, cu distrugerea magazinelor, incendierea cu ”cocktailuri Molotov”, care au ajuns să fie aruncate direct în polițiști (sic!)
Acest tip de protest violent a fost preluat de majoritatea țărilor de peste ocean, dar nu că le-ar păsa și lor de problemele secular ale populației de culoare din SUA, ci pur și simplu pentru că și în aceste țări există dezaxați, persoane dornice de adrenalină, și de manifestări violente cu incendieri de amploare.
O astfel de reacție nu a rămas fără urmări în planul opțiunilor populației, care va fi chemată la vot.
Trei dintre cele cinci sondaje telefonice realizate de CNN au fost conduse după moartea lui George Floyd, eveniment care a generat proteste antirasism în multe orașe din SUA, dar și în Europa. Celelalte două sondaje au fost realizate în mai, când America se lupta cu virusul corona și cu dilema de a ieși sau nu din starea de urgență.
Astfel, un sondaj realizat de CNN arată că 51% dintre votanții la nivel național din SUA îl susțin pe fostul vicepreședinte, democratul Joe Biden. Actual lider de la Casa Albă, Donald Trump are un sprijin printre americani de doar 41%. Biden a crescut față de luna aprilie, de la 48% la 51%, în timp ce Trump a scăzut de la 43% la 41%.
Iată că, cine se crede Dumnezeu în țara sa ar putea să se trezească ori în cămașă de forță, ori pur și simplu la realitatea închisorilor construite pentru de cei care ar fi trebuit să-l voteze în continuare la Casa Albă.
ADI CRISTI