Ghid educaţional pentru elevii curioşi, elaborat de profesorii ieşeni de fizică

Profesorii ieşeni de fizică, sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean Iași, au elaborat un ghid educațional cu activități practic aplicative inedite, CĂLĂTORIE ÎN FASCINANTA LUME A FIZICII PENTRU ELEVI CURIOȘI. În cadrul proiectelor de dezvoltare a resurselor de învățare inițiate și susținute de Inspectoratul Școlar Județean Iași, se propune elevilor de gimnaziu un ghid de activități experimentale în fizică, accesibil on line. Într-o perioadă în care studiul fizicii și, în sens mai larg, al științelor, presupune mutarea accentului de pe ce știe elevul, pe ce poate face cu ce știe, un grup de profesori de fizică cu o bogată experiență profesională, coordonat de doamna Inspector Școlar General Adjunct, prof. Mihaela Mariana Țura și inspectorul școlar pentru fizică, prof. Iuliana Vulpoi Naghel, a realizat un material care demonstrează că învățarea științelor poate fi provocatoare, vie și colorată, intitulat ”CĂLĂTORIE ÎN FASCINANTA LUME A FIZICII PENTRU ELEVI CURIOȘI”. Materialul este un ghid adresat elevilor curioși aflați la vârsta descoperirii fenomenelor ce însoțesc viața cotidiană urmând legile pe care generații de savanți au reușit să le studieze și formuleze. Este o invitație la observație și experiment dincolo de spațiul laboratorului școlar, îmbinând creativitatea cu rigoarea științifică, jocul ideilor cu experimentul și nu în ultimul rând, o invitație la cunoașterea personalităților și momentelor marcante din istoria fizicii. Ghidul propune cu generozitate punerea în evidență experimental a unor fenomene din toate capitolele fizicii studiate în gimnaziu (mecanică, fenomene termice, electricitate, acustică și optică), fenomene interdisciplinare, din micro și macrocosmos, aplicații ale fizicii în natură și tehnologie, realizarea unor aparate și dispozitive, realizarea de proiecte. ”Ne propunem ca prin acest ghid să trezim interesul și plăcerea elevilor pentru studiul fizicii acasă, în laborator sau în orice alt loc, lucrând individual sau în echipe, precum și bucuria de a explora online muzee și expoziții tehnice din țară și străinătate, contribuind astfel la dezvoltarea abilităților practic aplicative și digitale ale elevilor noștri”, a precizat Mihaela Țura, inspector școlar general adjunct. Materialul are o grafică atractivă și personalizată, adaptată fiecărei activități  propuse și se finalizează cu gândurile unui copil care a descoperit fascinanta lume a fizicii. Ghidul este pus la dispoziția elevilor, cadrelor didactice și părinților pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași la adresa http://www.isjiasi.ro/documente/fizica/ghid-fizica-2020-publicare.pdf şi pe site-ul profesorilor de fizică http://fizpreiasi.wixsite.com/fizicaiasi)