Un studiu condus de cercetători din China a demonstrat că hipertensiunea arterială creşte riscul de apariţie a tulburărilor cognitive, relatează marţi China Science Daily, citat de Xinhua.
O echipă de specialişti de la Spitalul Huashan al Universităţii Fudan şi de la Spitalul Municipal din Qingdao a condus o meta-analiză a 209 studii prospective la care au participat peste 2,2 milioane de subiecţi. Cercetătorii au colectat date privind presiunea arterială, inclusiv presiunea sistolică şi diastolică, presiunea pulsului şi variabilitatea tensiunii arteriale, apoi au analizat influenţa acestora în dezvoltarea tulburărilor cognitive şi a demenţei.
Potrivit rezultatelor, hipertensiunea la vârsta a doua poate creşte riscul de apariţie a tulburărilor cognitive. Când tensiunea arterială sistolică la vârsta a doua depăşeşte 130 mmHg, riscul de tulburări cognitive şi demenţă creşte considerabil.
Specialiştii au descoperit de asemenea că administrarea de medicamente antihipertensive poate ajuta la reducerea riscului de demenţă în cazul persoanelor fără probleme cognitive şi a celor care au astfel de simptome uşoare.
Studiul are importanţă semnificativă pentru identificarea indivizilor cu risc crescut de tulburări cognitive şi dezvoltarea de strategii de prevenire eficiente, au notat cercetătorii.
Studiul a fost publicat în jurnalul Hypertension.AGERPRES