Breaking News

Pentru Isabel Allende, scriitoare chiliană de succes, pandemia actuală a scos la lumină inegalităţi flagrante

Pentru Isabel Allende, scriitoare chiliană de succes, pandemia actuală a scos la lumină inegalităţi flagrante, care stau de asemenea la baza manifestaţiilor zilnice desfăşurate în Statele Unite şi în alte zone de pe glob, informează AFP.

Scriitoarea în vârstă de 77 de ani, cunoscută pentru romanul său ”Casa spiritelor”, precum şi pentru tradiţia sa riguroasă de a începe un nou roman pe 8 ianuarie, susţine că tinerelor generaţii le revine sarcina de a construi lumea de după, având drept fundamente principiile egalităţii rasiale şi de gen.

”În urma pandemiei, se va crea un val, o avalanşă de noi interpretări ale realităţii noastre, nu doar în artă, ci şi în filozofie, istorie, tot. (…) Dar în ceea ce mă priveşte, am nevoie de mai mult timp şi de distanţă pentru a vedea lucrurile mai clar”, a mărturisit scriitoarea cu prilejul unui interviu acordat AFP prin videoconferinţă din San Francisco, oraşul în care aceasta locuieşte.

”Aş fi putut scrie ‘Casa spiritelor’ imediat după lovitura de stat militară din 1973. Am avut nevoie de mai bine de opt ani pentru a o termina întrucât aveam nevoie să diger ceea ce se întâmpla. Şi cred că voi proceda la fel cu situaţia din prezent”, a răspuns autoarea la întrebarea referitoare la modul în care pandemia i-a afectat munca.

Întrebată care ar fi lecţia pe care a învăţat-o în urma pandemiei, Allende a precizat că ”ne-a învăţat să ne analizăm priorităţile şi să ne confruntăm cu realitatea. Inegalitatea este realitatea: cum unii au petrecut perioada de izolare pe un iaht în Caraibe, în timp ce alţii au suferit de foame.”

”Ne-a învăţat de asemenea că suntem o mare familie. Ceea ce i se întâmplă unei persoane din Wuhan, se întâmplă apoi întregii planete, nouă tuturor. (…) Nu există un zid, nu există niciun zid care să poată separa oamenii.”

”Persoanele creative, artiştii, oamenii de ştiinţă, tinerii şi numeroase femei, cu toţii reflectează la felul în care va arăta lumea de după. Nu doresc să se întoarcă la vechea lume. Este cea mai mare miză a epocii noastre: visul unei lumi diferite. Trebuie să ajungem acolo”.

”Va fi sfârşitul patriarhatului. Agresorii care guvernează lumea îşi vor fi pierdut forţele. O lume în care atât bărbaţii, cât şi femeile îşi împart în mod echitabil guvernarea lumii”, a precizat scriitoare după ce a fost întrebată în ce fel va fi diferită lumea de după pandemie.

”Să nu permitem lumii să fie condusă de violenţă şi lăcomie, ci mai degrabă de solidaritate, compasiune, speranţă. Este lumea pe care ne-o dorim.”

”Tinerele generaţii vor moşteni o lume pe care am distrus-o în mii de bucăţi. Ei sunt cei care trebuie să salveze planeta, dacă mai poate fi salvată. Sper că vor avea o soluţie pozitivă.”

Întrebată de reporterul AFP ce părere are despre manifestaţiile împotriva rasismului din Statele Unite, scriitoarea a spus ”Manifestaţiile cer dreptate rasială, care este în mod direct legată de problema sărăciei. Cine sunt cele mai sărace persoane din această ţară? Cine sunt cei cu cea mai dezavantajoasă asigurare medicală, care găsesc cel mai greu de muncă, afectaţi cel mai mult de violenţe din partea poliţiştilor, care sunt cel mai adesea trimişi la închisoare? Afro-americanii.”

”Cred că astfel de proteste vor izbucni peste tot. Ne confruntăm cu o criză economică mondială majoră, care va duce la pierderea altor locuri de muncă, la sărăcie şi deci, la mai multă violenţă. Vor avea loc şi alte proteste, proteste de amploare.”

”Aceste probleme nu pot fi rezolvate cu gloanţe sau gaze lacrimogene. Ci doar dacă sunt atacate rădăcinile problemelor. Sunt probleme profunde, care datează din epoca sclaviei”, a mai spus Allende.AGERPRES