Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, într-o intervenţie la Digi 24, că membrii partidului pe care îl conduce vor vota împotriva prelungirii stării de alertă, din data de 15 iunie.
„Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă. Dacă credeam în urmă cu trei săptămâni, cu atât mai mult credem acum că, din punct de vedere economic, în primul rând, România nu mai poate să stea într-o stare care prevede atât de multe restricţii, în al doilea rând ca psihologie socială (…) în acest weekend a fost aşa, un fel de descătuşare a oamenilor după trei luni de închis şi, în al treilea rând, analizând cifrele ţărilor din jurul nostru, (…) România are, într-adevăr, cel mai mare număr de persoane infectate şi cel mai mare număr de persoane decedate şi a avut cele mai dure restricţii”, a spus Ponta.
El a precizat că aceste restricţii nu au fost în direcţia bună şi cei de la guvernare ar trebui să gândească „mai puţin miliţienesc” şi mai degrabă uitându-se la ce se întâmplă în ţările din jur.
„Nu cred că trebuie să ne relaxăm, cred că în continuare trebuie să purtăm mască, trebuie să fim atenţi la condiţiile de igienă, trebuie să limităm evenimentele cu foarte multe persoane, dar asta ţine de ceea ce întreaga omenire învaţă, să trăiască, de fapt, cu acest virus, cel puţin până vom avea un vaccin”, a mai spus Ponta. AGERPRES