Orice manager cere performanţă unor oameni care sunt plătiţi din bani publici, indiferent de funcţia lor, mai ales că salariile sunt foarte bune în sistem, iar funcţiile stabile, a afirmat marţi Ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„Salariile sunt foarte bune în sistemul public. Cei care se tem de mine sunt cei care ştiu că aceste salarii sunt bune, funcţiile sunt stabile şi le cer performanţă. În momentul în care, prin comparaţie cu sistemul privat, în sistemul public se câştigă bine, orice manager cere performanţă unor oameni care sunt plătiţi din bani publici, indiferent de funcţia lor. Îi văd pe cei care fac performanţă. Am vorbit public despre casele judeţene de pensii care au ajuns la zero cu dosarele de recalculare. Până în această perioadă nu m-au simpatizat, dar au văzut că se poate. Tuturor acestor oameni le-am mulţumit public. Ei ştiu că sunt un om corect. Nu, nu sunt nici prietena şi nici susţinătoarea celor care lucrează în sistemul public şi aşteaptă să treacă timpul, celor care stau pe facebook ca să spună despre mine fel şi chip, celor care ar face orice altceva, mai puţin să muncească. Nu, nu sunt susţinătoarea acestor oameni, sunt ai dumneavoastră. Sunt cei pe care i-aţi pus în sistem şi i-aţi obişnuit să îşi ia salarii şi beneficii degeaba. Nu sunt deloc susţinătoarea acestor oameni, sunt a celor care muncesc din sistemul public”, a declarat Alexandru la dezbaterea moţiunii simple împotriva din plenul Senatului.
Totodată, Ministrul Muncii a subliniat că unii colegi ai săi au făcut eforturi în ceea ce priveşte recalcularea pensiilor.
„Repet, îi văd pe toţi colegii mei care au făcut performanţă şi care au făcut eforturi să ducă numărul de dosare în prima calculare, respectiv în recalculare la zero. Bravo lor!”, a mai spus Violeta Alexandru.
Plenul Senatului dezbate marţi moţiunea simplă iniţiată de social-democraţi împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, intitulată „Opriţi-o pe ‘Doamna în negru’ de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”. AGERPRES