339 de persoane infectate cu COVID-19 sunt internate în stare gravă

Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. 339 de persoane infectate cu COVID-19 sunt în stare gravă, 23 sunt intubate, iar 779 sunt internate în stare de gravitate medie. Până la ziua de astăzi, în R. Moldova sunt înregistrate 10321 de cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1060 în raioanele din stânga Nistrului, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în ultimele 24 ore, în cadrul Centrului COVID-19 au fost internate 72 de persoane cu suspecție la COVID-19.

Până la data de 11 iunie, au fost confirmate 1827 de cazuri de infectare în rândul angajaților din sistemul medical: asistenți medicali – 726, medici – 438, felceri – 98, personal auxiliar – 545, farmaciști – 20.

Conform sursei citate, în total, de la începutul pandemiei și până în prezent 6072 de persoane infectate cu COVID-19 au fost vindecate, iar 371 au decedat în urma complicațiilor provocate de acesta.