Comisiile de Bacalaureat de echivalare şi recunoaştere a competenţelor lingvistice şi digitale din unităţile de învăţământ liceal încep joi calcularea mediilor candidaţilor

Comisiile de Bacalaureat de echivalare şi recunoaştere a competenţelor lingvistice şi digitale din unităţile de învăţământ liceal încep joi calcularea mediilor candidaţilor şi asigură echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei.

Activitatea urmează să se încheie pe 17 iunie.

Conform metodologiei, nivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă se stabileşte în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de candidat pe parcursul învăţământului liceal la aceste discipline.

Prin recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la disciplina Limba şi literatura română/Limba şi literatura maternă, în clasele a IX-a – a XII-a, candidaţilor li se acordă următoarele niveluri de competenţă lingvistică de comunicare:

* utilizator mediu – pentru media cuprinsă între 5 şi 6,99;

* utilizator avansat – pentru media cuprinsă între 7 şi 8,49;

* utilizator experimentat – pentru media cuprinsă între 8,50 şi 10.

Noua metodologie prevede că nivelul de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională din cadrul probei C se stabileşte prin echivalarea cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de candidat pe parcursul învăţământului liceal la disciplina aleasă pentru susţinerea probei, în anii în care a studiat această materie.

Potrivit MEC, nivelul unic de competenţă se identifică, în raport cu nivelurile de la A1 la B2, prevăzute în Cadrul european comun de referinţă pentru limbi şi se acordă conform următoarei grile:

* calificativul A1 – pentru media cuprinsă între 5 şi 5,99;

* calificativul A2 – pentru media cuprinsă între 6 şi 6,99;

* calificativul B1 – pentru media cuprinsă între 7 şi 8,49;

* calificativul B2 – pentru media cuprinsă între 8,5 şi 10.

Nivelul de competenţă digitală din cadrul probei D se stabileşte calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de acesta la disciplina Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a. Nivelul de competenţă digitală se acordă conform următoarei grile:

* utilizator începător – pentru media cuprinsă între 5 şi 5,99;

* utilizator de nivel mediu – pentru media cuprinsă între 6 şi 6,99;

* utilizator avansat – pentru media cuprinsă între 7 şi 8,49;

* utilizator experimentat – pentru media cuprinsă între 8,50 şi 10.

„Candidaţii care nu au studiat disciplina Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau echivalente vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale (proba D) în baza Procedurii Centrului Naţional de Examinare şi Evaluare nr. 177/2019 pentru organizarea şi desfăşurarea probei de evaluare a competenţelor digitale (proba D). Candidaţii care au promovat, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal – proba C”, a stabilit MEC.

De asemenea, candidaţii care au promovat, pe parcursul învăţământului preuniversitar, examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene cu proba de evaluare a competenţelor digitale – proba D. AGERPRES