Prin intermediul Programului „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4370 locuințe

Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4371 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,191 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,095 miliarde lei, relatează MOLDPRES.

Din cei 4371 beneficiari, 3065 sunt familii, iar 1306 tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 649 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1704 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 354 – prin programul Prima Casă 4, au precizat surse de la Ministerul Finanțelor.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,02 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate constituie 594,79 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate, 4093 sunt amplasate în zonele urbane, iar 278 –  în cele rurale. 4032 locuințe procurate sunt apartamente, iar 339 – case de locuit individuale.

Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Programul  „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018.