Preşedintele statului Honduras, Juan Orlando Hernandez, a anunţat că a fost diagnosticat cu infecţie cu noul coronavirus

Preşedintele statului Honduras, Juan Orlando Hernandez, a anunţat că a fost diagnosticat cu infecţie cu noul coronavirus, se află sub tratament şi va lucra de la distanţă, transmite Reuters.

‘Ca preşedinte al ţării şi cetăţean responsabil, vreau să vă comunic că, în timpul weekendului, am început să simt un oarecare disconfort şi astăzi am fost diagnosticat ca fiind infectat cu COVID-19’, a declarat Hernandez marţi seară, într-un discurs televizat.

Împreună cu preşedintele, au mai fost diagnosticaţi cu coronavirus soţia acestuia şi doi dintre colaboratori.

‘Medicii au recomandat odihnă, dar voi continua să lucrez de la distanţă şi prin colaboratorii mei’, a mai spus Hernandez.

El a precizat că are simptome uşoare, a început să primească tratament şi se simte mai bine.

Potrivit unui comunicat al guvernului, preşedintele va sta în izolare, sub observaţie, urmând să se decidă unde va continua tratamentul la recomandarea medicilor săi, a informat guvernul printr-un comunicat.

Pacientul este tratat cu un cocktail de medicamente din care fac parte microdacyn, azithromycin, ivermectin şi zinc.

Soţia şefului statului, Ana Garcia de Hernandez, este asimptomatică şi va sta în autoizolare acasă, a adăugat guvernul.

Autorităţile din Honduras au raportat până acum 9.656 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 330 de decese. AGERPRES/