Breaking News

Termenul de depunere a formularului „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice” a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020

Termenul de depunere a formularului „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice” a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală recomandă depunerea acestui document prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

„Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de depunere a formularului ‘Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice’ a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv”, se spune într-un comunicat al instituţiei.

Prin acelaşi act normativ, s-a stabilit că în cazul în care „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” se depune până la 30 iunie 2020 inclusiv, se acordă următoarele bonificaţii: pentru plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligaţii fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificaţie de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligaţii fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data 30 iunie 2020 inclusiv; pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă conform art. 79 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

În condiţiile actuale, când este foarte importantă respectarea distanţării sociale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală aminteşte contribuabililor că pot depune Declaraţia unică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă astfel: prin intermediul serviciului „Spaţiul Privat Virtual” (SPV), pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, instituţia precizează că nu există obligaţia de a anexa, la depunerea declaraţiei, documente doveditoare ale veniturilor. Fac excepţie persoanele fizice nerezidente care obţin venituri în România, care trebuie să ataşeze certificatul de rezidenţă fiscală. În cazul în care declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, aceste documente se ataşează în format electronic.

Pentru îndrumare şi asistenţă la completarea declaraţiei, persoanele fizice pot apela numărul 031.403.91.60 sau pot transmite solicitarea pe formularul de contact http://www.anaf.ro/asist.public

De asemenea, contribuabilii au la dispoziţie, pe site-ul ANAF, la secţiunea „Toate formularele cu explicaţii” atât formularul, cât şi Instrucţiunile de completare a declaraţiei. AGERPRES