AȘTEPTAREA LA COTITURĂ

A fi sau a nu fi stare de alertă?! Avem nevoie sau nu avem nevoie de un nou conflict politic? Continuăm să fim obraznici, șmecheri, răzbunători, ”dușmani până la moarte”. Într-o astfel de caracterizare nu mai încape nimic bun, nimic în favoarea celor care speră, cel puțin, să fie activi, importanți, decisivi în toate componentele sociale, de la producător la consumator.
Pe scena politică a țării care contează (a se citi: în Parlamentul României) din nou a fost pârjol, din nou PSD și-a arătat mușchii, amendând lipsa de respect instituţional a Guvernului Ludovic Orban față de principalul for legislativ, Parlamentul României, mult mai interesat de jocurile de gleznă permanente ale președintelui Klaus Werner Iohannis, decât ceea ce ar mai spune legea. Președintele, lansat, încă din Campania sa electorală pentru Președinția României, într-un jihad dus împotriva ”ciumei roșii”, a ridicat formula MUIE PSD la rangul parolei de liberă trecere, cu ajutorul căreia a fost împinsă țara, cu tot cu poporul ei înghesuit, pe marginea prăpastiei, loc din care se așteaptă prăbușirea!
Nu mai avem mult până la saltul în gol. În acel abis pe fundul căruia se află doar focurile Gheenei, din vâltoarea cărora nu mai există scăpare.
Deasupra poporului stă, cu cuțitul la gât, noul coronavirus cum îi amenință viața, asemenea celor mai haini bandiți, în timp ce jos, mult mai jos decât există înțelegerea celor mulți, arde setea de răzbunare a liberalilor, de împiedicare a majorității parlamentare să-și facă treaba, în conformitate cu legea.
Am ajuns la mâna interpreților legislativi, a jocurilor politice cu manșete albe, astfel încât speculațiile să fie în stare să facă jocurile, să pună punctul pe ”i” sau, pur și simplu, că creeze noi motive de suspiciuni.
Parlamentul României și-a accentuat rolul arenelor antice, a spațiului în care se dau luptele pe viață și pe moarte, în care gladiatorii nu au nici o regulă, decât aceea de a ucide pentru a merge mai departe, indiferent de soluția aleasă. Totul se va deconta victoriei cu orice preț, fără a se mai miza pe noblesse oblige, ca arbitru care reușește să țină meciul în mână.
Gestul incredibil de şmecheresc al liberalilor, al sfătuitorilor guvernamentali de a trimite în parlament ordonanţa de urgență, care prevede prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, invoca doar caracterul informal al documentului, de genul ”luați aminte la ce ne-am gândit noi să facem” fără a mai invoca votul Parlamentului spre aprobarea a ceea ce s-a mai gândit guvernul Orban să facă, 30 de zile de acum înainte, sub amprenta stării de alertă.
Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au reunit miercuri dimineaţa, într-o ședință online, iar ședința de plen care urma să-și dea votul asupra prelungirii stării de alertă nu va mai avea loc.
Guvernul a trimis Parlamentului hotărârea de prelungire pe 30 de zile a stării de alertă cu titlul de „informare”, iar legea 55/2020 prevede explicit votul Parlamentului pentru instituirea stării de alertă, nu și pentru prelungire.
În noua situație creată, conducerile celor două camere au cerut explicații suplimentare premierului Ludovic Orban. Opoziția, grupată în jurul PSD, era pregătită să amendeze documentul executivului pentru că ce a făcut guvernul Orban ,,nu este de ajuns”. De asemenea se dorește o stare intermediară de doar 15 zile, timp în care să se poată interveni funcție de răspunsul pe care îl dă relaxarea fizică și socială în timp real. Și, pentru că tot este prelungit la maxim timpul de așteptare al reluării spectacolelor în sălile de teatru, ar trebui ca diriguitorii spațiului cultural să înțeleagă că o pasivitate împinsă la maxim nu face rău doar actului cultural în sine, cât și infrastructurii de spectacol, cu atât mai mult cu cât aceasta este o infrastructură vie, reprezentativă doar într-un anumit timp, cu o anumită adresabilitate. Nu vorbim despre distrugerea producției de roșii lăsată să aștepte în timp, ci mult mai grav, vorbim despre neșansa unora de a ajunge proprii lor epigoni, când în învălmășeala creată de astfel de piedici puse aleatoriu, îi poate favoriza pe unii ”mai repezi de picioare” să ajungă deasupra situației.
Nu am atins încă limita de suportabilitate a prostie mascate de interesul naţional, de regulă, decât pentru care, așteptarea la cotitură rămâne calea sigură și imediată de ieșire din încurcătură.
ADI CRISTI