14 străzi din municipiu vor fi modernizate de Primărie

Autorităţile locale anunţă organizarea unei licitații pentru contractarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică în vederea modernizării unui număr de 14 artere de circulaţie din municipiu. Astfel, contra sumei de 700.000 de lei, fără TVA, respective 833.000 de lei, cu TVA, vor fi elaborate proiectele de modernizare a următoarelor străzi: Fermei, Eugen Stătescu, Șipoțel, Fundac Olari, Mocanului, Ursulea, Islaz, Ștefan Dimitrescu, Prof. Nicolae Bucur, Valea Adâncă, Fântânilor, Ateneului, Spital Pașcanu și Prof. Petru Cujbă. “Obiectivul general îl reprezintă modernizarea infrastructurii rutiere în Municipiul Iași, prin realizarea de investiții bazate pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană. Modernizarea unora dintre aceste străzi a fost solicitată de ieșenii prezenți la ședințele de dezbatere publică a proiectului bugetului Municipiului Iași pe acest an”, precizează reprezentanţii Primăriei într-un comunicat. Conform caietului de sarcini, se are în vedere modernizarea a 7.360 de metri liniari din lungimea celor 14 străzi aflate în cartierele Bucium, Crucea Roșie, Copou, Bularga, Galata, Tătărași, Moara de Vânt și Centru – Gară, astfel:

 

  1. strada Fermei (între strada Vișan și comuna Bârnova) – 750 de metri.
  2. strada Eugen Stătescu (între strada Petre Vancea și strada Leon Baliff) – 430 de metri.
  3. strada Șipoțel (între strada Toma Cozma – strada Fagului și strada Șipoțel – strada Ponoarelor) – 750 de metri.
  4. Fundac Olari (între strada Cazărmilor și strada Șipoțel) – 240 de metri.
  5. strada Mocanului (între strada Cazărmilor și strada Friederick) – 230 de metri.
  6. strada Ursulea (între Aleea Mihail Sadoveanu și șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt) – 830 de metri.
  7. strada Islaz (între strada Bucium și strada Atelierului) – 360 de metri.
  8. strada Ștefan Dimitrescu (între Aleea Tudor Neculai și strada Valea Adâncă) – 370 de metri.
  9. strada Prof. Nicolae Bucur (între strada Ștefan Dimitrescu și Aleea Valea Adâncă) – 390 de metri.
  10. strada Valea Adâncă (între Aleea Tudor Neculai și strada Prof. Neculai Zamfirescu) – 1.520 de metri.
  11. strada Fântânilor (între șoseaua Ciric și Trecătoarea Ciobanului) – 250 de metri.
  12. strada Ateneului (între strada Dudescu și strada Rojniță) – 240 de metri.
  13. strada Spital Pașcanu (între strada Eternitate și strada Zorilor) – 700 de metri.
  14. strada Prof. Petru Cujbă (între strada Sf. Petru Movilă și strada Petru Rareș) – 490 de metri.

Câștigătorul licitației va avea obligația, printre altele, să întocmească toate documentațiile, să obțină toate avizele necesare, să asigure asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor până la recepția acestora și să analizeze posibilitatea amenajării de piste pentru bicicliști. (E.M.)