Este necesară prelungirea incertitudinii în societate? Se simte nevoia unei lupte dure, care pe care, în urma căreia să se tranșeze de partea cui se află dreptatea? Avem nevoie, într-o lume tensionată, să știm cine este câștigătorul, în timp ce noi, majoritatea, suntem pândiți de virusul ucigător, la fiecare colt de stradă? Este singura noastră șansă de a ne considera învingători la păcănele, într-o perioadă în care mult mai importantă este eliberarea de sub călcâiul noului coronavirus?
Cine face cărțile în această arhitectură firească a democrației, când puterea de decizie este fracturată în segmente, dependente unul de celălalt? Există o forță tutelară, care să impună ritmul și, mai ales, câștigătorul de etapă, cel puțin? Întrebări ale căror răspunsuri nu au cum să fie date, chiar și numai pentru că, o astfel de așteptare nu poate fi decât retorică, atunci când, trebuie să recunoaştem, fiecare dintre noi, în parte, sau în comunitate, le știm din copilărie și până la bătrânețe.
Atunci când este un singur astfel de coagulator de atenție, putem spune că suntem pe drumul cel bun, chiar dacă acesta nu face altceva decât să construiască o nouă dictatură. Dar, trebuie să ținem cont de caracterul de urgență, pe care situația la zi îl impune și ne oblige la soluții neortodoxe, într-o lume a creștinătății aproape totală.
Vrem nu vrem, trebuie să recunoaștem că în dictatură nu se pierde timpul între a gândi și a aplica rodul gândirii, chiar dacă, de cele mai multe ori, rodul acesteia nu poate fi decât benefic momentului zero, dar catastrofal dacă presiunea acestuia persistă, exercitând presiuni devastatoare asupra drepturilor și libertăților cetățenești, căci acestea sunt, inevitabil, primele victime ale acestui tip de situație scăpată de sub control.
Istoria ne învață că dictatura are ca mecanism predilect, sacrificiul omului pentru tentantul viitor luminos. Omul este chemat la un sacrificiu angajat pentru viitorul copiilor săi, motivat de angajamentul „Dacă eu nu am trăit bine, dacă eu nu am avut de toate, măcar copilul meu să le aibă, să fie ocrotit pentru o viață mai bună, pentru un viitor luminos”.
Acest mai bine, această goană după iluzoriul de fapt viitor luminos, nu ne pune decât în situația de a deveni sclavii unei iluzii din aerul căreia respirăm germenii dictaturii, cu efecte paralizante, în urma cărora ne pierdem dreptul de a decide singuri încotro este drumul cel bun, calea cea dreaptă, luând de bună calea ce ni se dă a fi de străbătut, chiar dacă aceasta, privită dintr-un punct exterior, duce în aceeași prăpastie din care am reușit să ieși în urmă cu puțin peste 30 de ani.
Încordarea de pe scena politică este anihilată de ”mâna lui Dumnezeu”, care din rugăciune își depărtează brațele, arătându-ne ceea ce ar trebui să facem, dându-ne spre deconectare, atâta apă cât poate fi necesară, nu doar pentru spălatul păcatelor, cât mai ales a mâinilor, principalele vinovate de prelungirea infecției cu noul coronavirus.
Dacă nu am reușit încă să avem un fir verde în gestul politic, necesar solidarității ieșirii de sub atacurile decontate în actele medicale generate de Covid-19, iată, că nici legile nu reușesc să se impună, existând deja grave restanțe nu în procesul legislativ, ci mai ale în procesul executiv, guvernanţii rămânând pur și simplu fără soluții, demonstrând că sunt depășit 100%.
În timp ce „hârâiala” de pe scena politică nu se lasă intimidată nici de virusul ucigaș, nici de codurile roșii de inundații, în urma cărora localități întregi au fost acoperite de ape, liberalilor le vine pofta de alegeri locale, pe 27 septembrie 2020, astfel încât, energiile lor puternic încercate, să mai absoarbă o nouă preocupare, aceea electorală, de pregătire a unei majorităţi funcționale, care să le asigura patru ni de putere majoritară, pe toate cele trei nivele, local, central, prezidențial.
Oricum, nu putem ignora faptul că PNL este partidul care va trebui să deconteze cel mai mult din dezastrele pe care țara le are de gestionat. Multele întrebări, cu care am început acest editorial, sunt destinate, PNL Răspunsurile exclusive adună bile negre în sacul celor care s-au nimerit în mijlocul furtunii, cu mâinile goale, cu capul blocat în vise de mărire, fără însă ca acestea să le șoptească măcar, „posibilele surse de finanțare”.
Putem să privim astăzi realitate în ochii tulburi ai momentului pe care-l trăim, paradoxal, deșteptați de dezastre, dar și de modul în care actualii guvernați reușesc să-l stăpânească.
Atenție, se deschid ușile! Căderea este garantată, mai ales sub formă de prăbușite!
ADI CRISTI