Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că va solicita demiterea lui Adrian Ionel

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat marţi că, în cazul în care nu se va lua o decizie în urma întrunirii Consiliului de Administraţie al Unifarm, va solicita demiterea lui Adrian Ionel, atât din funcţie de director general al companiei, cât şi din CA.

„Tot astăzi DNA a spus sub control judiciar pe domnul Adrian Ionel, directorul general al Companiei Unifarm. De la elaborarea acelui comunicat am solicitat Consiliului de Administraţie al Unifarm să se întrunească de urgenţă să se ia deciziile în ceea ce priveşte calitatea domnului Adrian Ionel de director general şi de membru în Consiliul de Administraţie. Aştept această reacţie a Consiliului de Administraţie şi voi semna şi ordinele…. Noi am avut în ultima lună Corp de control la Unifarm, la fel cum a fost şi de la Ministerul de Finanţe în urma unor sesizări, dar organul care conduce este Consiliul de Administraţie. Noi am făcut solicitarea de întrunire a acestui CA. În măsura în care nu se ia o decizie, voi solicita demiterea atât din funcţia de director general, cât şi din Consiliul de Administraţie a domnului Adrian Ionel”, a spus ministrul, la Parlament.

Eugen Adrian Ionel, director general al Companiei Naţionale Unifarm, a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de luare de mită, informează DNA. Acesta este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Procurorii anticorupţie spun că Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 – 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale. AGERPRES