Breaking News

ANP a precizat că de la declararea stării de urgenţă şi până în prezent nu a aprobat solicitări de intervievare a unor deţinuţi

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a precizat joi că de la declararea stării de urgenţă şi până în prezent nu a aprobat solicitări de intervievare a unor deţinuţi.

Afirmaţia vine după ce în spaţiul public au apărut informaţii privind intermedierea unor comunicări între reprezentanţi mass-media şi persoane private de libertate.

„Începând cu data de 16.03.2020, odată cu decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României, şi până la momentul prezentei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu a aprobat solicitări de intervievare a unor persoane private de libertate, indiferent de forma de materializare indicată de petent (fizic/online)”, menţionează reprezentanţii ANP într-un comunicat transmis AGERPRES.

Aceştia adaugă faptul că, în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi, implicit, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor custodiate, „se menţine rezoluţia amânării punerii în practică a cererilor având acest obiect, prin limitarea interacţiunii cu terţi din exteriorul mediului carceral, până la stabilizarea contextului epidemiologic”.

Presa a relatat că Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Liviu Dragnea, aflat în detenţie, a realizat cu fostul lider al PSD un interviu amplu, care va fi difuzat la un post de televiziune. AGERPRES