Adrian Zuckerman: Departamentul de Stat al SUA a constatat că anul trecut, în România, sub fostul guvern, eforturile de combatere a traficului de persoane au fost diminuate

Statele Unite se angajează să folosească toate resursele disponibile de aplicare a legii pentru a ajuta autorităţile române să pună capăt ‘ruşinii’ traficului de persoane, a declarat, vineri, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Adrian Zuckerman.

El a spus că raportul Departamentului de Stat al SUA a constatat că anul trecut, în România, sub fostul guvern, eforturile de combatere a traficului de persoane au fost diminuate şi a făcut un apel la conducerea Parlamentului să lucreze imediat cu actualul Guvern pentru a adopta legislaţia necesară, „pentru a repara prejudiciile produse de fostul guvern, prejudicii care i-au încurajat pe infractori”.

„Una dintre priorităţile Statelor Unite este să pledeze pentru statul de drept. Ieri după-amiază a fost publicat raportul privind traficul de persoane solicitat de Congres. Din păcate, România rămâne pe lista de supraveghere de nivelul doi pentru al doilea an consecutiv, ceea ce înseamnă că Guvernul nu şi-a intensificat suficient eforturile de combatere a traficului de persoane. Raportul a constatat că anul trecut, sub fostul guvern, eforturile de combatere a traficului de persoane a fost diminuat, numărul de urmăriri penale şi condamnări de persoane pentru trafic de persoane a scăzut, iar îngrijirea victimelor a fost deficitară”, a afirmat ambasadorul SUA într-o declaraţie de presă comună cu ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi procurorul general, Gabriela Scutea.

 

El a spus că are încredere în angajamentul actualului Guvern de a eradica acest flagel din România, menţionând că trebuie să se facă mai mult în urmărirea penală a infracţiunilor de trafic de persoane.

„Însă, membrii Guvernului ştiu că se confruntă cu o moştenire reprezentată de politic, corupţie şi reţele infracţionale care le împiedică fiecare mişcare. De atunci până în prezent m-am întâlnit în mod regulat cu ministrul Justiţiei, ministrul de Interne şi alte persoane. Cu sprijinul Statelor Unite, ei au depus eforturi susţinute pentru urmărirea penală a infracţiunilor de trafic de persoane, dar trebuie să se facă mai mult”, a susţinut ambasadorul.

Adrian Zuckerman a precizat că raportul SUA este corect, dar, din fericire, numărul urmăririlor penale a crescut constant.

„Este, din păcate, evident că raportul este corect. Bandele de crimă organizată au traficat cu neruşinare oameni, ştiind că vor scăpa nepedepsiţi, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut. Din fericire, numărul urmăririlor penale a crescut constant, protecţia victimelor este de asemenea în creştere”, a subliniat Zuckerman.

El a anunţat un program de toleranţă zero pentru traficul de persoane.

„Astăzi vă anunţ cu mândrie că, în colaborare cu Poliţia Română, forţele de ordine şi procurorii, ne angajăm într-un nou program de toleranţă zero pentru traficul de persoane. Statele Unite se angajează să folosească toate resursele disponibile de aplicare a legii pentru a ajuta autorităţile române să pună capăt ruşinii traficului de persoane. Dacă eşti traficant de persoane, te vom găsi, te vom aresta şi te vom pune sub acuzare. Nu va exista un refugiu pentru traficanţii de persoane, nu în România, nu în Statele Unite, nu în Europa, niciunde. Nu te vei putea ascunde, s-a terminat”, a spus ambasadorul SUA.

Adrian Zuckerman a făcut un apel la conducerea Parlamentului pentru ca, împreună cu Guvernul, să adopte legislaţia necesară combaterii acestui flagel.

„Fac apel la conducerea Parlamentului: începeţi să lucraţi imediat cu Guvernul pentru a adopta legislaţia necesară pentru a urmări rapid aceşti infractori, pentru a confisca câştigurile obţinute din vânzarea de persoane, pentru a proteja mai bine victimele şi pentru a repara prejudiciile produse de fostul guvern, prejudicii care i-au încurajat pe infractori. Acum este momentul ca Parlamentul să ia atitudine şi să-i protejeze pe oamenii pe care îi reprezintă”, a mai spus ambasadorul SUA. AGERPRES