Renasc speranţele în Copou: Chindia Târgovişte – Poli Iaşi 0-2 (0-1)

Politehnica Iaşi a obţinut o victorie importantă, sâmbătă după amiază, la Ploieşti, scor 2-0 (1-0), în faţa Chindiei Târgovişte, una dintre candidatele directe la retrogradare în acest sezon, în cadrul unui meci contând pentru etapa a VI-a din play out. A fost doar a doua victorie a lui Mircea Rednic în campionat, de când a fost instalat, la începutul acestui an, pe banca tehnică a moldovenilor. Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Kevin Luckassen, în min. 13, cu capul din careul mic, după o centrare excelentă venită de pe partea stângă a lui Andrei Cristea, şi respective de Lucas Chacana, în min. 89, după o incursiune în terenul advers, în care a driblet întreaga apărare a gazdelor şi pe portarul Aioanei. De remarcat că atât Luckassen cât şi Chacana se află la prima reuşită în tricolul alb-albastru de când au venit la Iaşi, iar fundaşul Cosmin Frăsinescu a bifat prezenţa cu numărul 400 în Liga 1. Întâlnirea a fost una surprinzător de antrenantă, de o foarte bună factură tehnică, în ciuda temperaturii sufocante înregistrate la startul partidei, de + 29 de grade Celsius. Elevii lui Mircea Rednic au făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest play out, dând dovadă de multă dăruire pe teren, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat în ultimele partide. La finalul întâlnirii, atât Mircea Rednic cât şi Andrei Cristea au dedicat victoria în memoria antrenorului Ionuţ Popa, decedat în cursul acestei săptămâni şi care sâmbătă, la prânz, a fost condus pe ultimul drum. În urma acestei victorii, Politehnica Iaşi a urcat până deasupra liniei roşii a clasamentului, părăsind astfel locurile care duc la retrogradarea directă sau susţinerea barajului pentru menţinerea în prima ligă. Chindia: Aioani – Corbu, Piţian, Benga, Martac – Raţă, Bic – Neguţ, Dangubic, Şerban – Ivancic; (în repriza secundă au mai evoluat Dumitraşcu, Berisha, Barbu şi Novac); Poli Iaşi: Rusu – Cabral, Frăsinescu, Klimavicius, Şerban – Horşia, Breeveld, Passaglia, Grădinaru – A.Cristea, Luckassen (în partea secundă au intrat De Iriondo, Omoh şi Chacana). Într-o altă partidă din play out, disputată vineri, FC Hermannstadt – Academica Clinceni 0-1. Clasament: 1. Viitorul – 30 p, 2. Sepsi – 23 p, 3. Academica – 23 p, 4. FC Voluntari – 21 p, 5. Poli Iaşi – 18 p, 6. FC Hermannstadt – 18 p, 7. Chindia – 17 p, 8. Dinamo – 17 p. Etapa viitoare, ieşenii vor întâlni marţi, 30 iunie, de la ora 20.00, în Copou, pe FC Hermannstadt. (E.M.)