Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până luni dimineaţă în 31 de judeţe ale ţării.

Potrivit sursei citate, în intervalul 28 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, 10:00, în zonele de deal şi de munte, precum şi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.

 

Judeţele vizate de Codul galben sunt, parţial, Mehedinţi, Vâlcea şi Gorj, iar în totalitate judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vrancea şi Vaslui.

ANM precizează că disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată. AGERPRES