Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) informează că 170 de candidaţi s-au prezentat luni la proba de Limba şi literatură română din cadrul sesiunii speciale a Evaluării Naţionale.
Potrivit unui comunicat al ministerului transmis AGERPRES, 192 de candidaţi au fost înscrişi pentru susţinerea acestei probe, doi candidaţi au beneficiat de recunoaşterea probei, iar 20 nu s-au prezentat.
Următoarea probă, la Matematică, va avea loc marţi, iar ultima probă, Limba şi literatura maternă, va fi susţinută miercuri, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Primele rezultate vor fi afişate joi, până la ora 12,00, în centrele de examen. Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale prin anonimizarea numelui şi a prenumelui.
Contestaţiile pot fi depuse joi, în intervalul orar 14,00 – 20,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă. AGERPRES