Chişinău, 29 iun. /MOLDPRES/. În instituțiile medicale din Chișinău mai sunt doar 129 de paturi libere, transmite MOLDPRES.
Șefa Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei municipiului Chișinău, Tatiana Bucearschi, a declarat astăzi la ședința online a serviciilor municipalității că din cele 692 de paturi aflate la evidența instituțiilor de sănătate municipale sunt ocupate 563.
Potrivit oficialului, 549 din pacienții internați în instituțiile sanitare municipale sunt bolnavi de COVID-19. ”De la începutul pandemiei până în prezent, în municipiul Chișinău s-au înregistrat 5205 de pacienți infectați cu coronavirus, 2715 persoane au fost vindecate, iar 158 de persoane au decedat”, a declarat Bucearschi.
În același timp, oficialul a adăugat că din numărul total de cadre medicale infectate cu coronavirus în Republica Moldova, 13 la sută sunt angajați ai instituțiilor medicale municipale. ”Din 2368 de cazuri de îmbolnăvire a lucrătorilor medicali, 311 sunt angajați în instituțiile sanitare din municipiul Chișinău”, a spus Bucearschi.