ALDE consideră că Planul de relansare a economiei reprezintă programul politic al PNL pentru campania electorală

ALDE consideră că Planul de relansare a economiei reprezintă programul politic al PNL pentru campania electorală din acest an, menit „să impresioneze prin dimensiunile sale decât să ofere soluţii practice”.

„PNL îşi anunţă intrarea în campanie electorală prin prezentarea programului politic în această seară! Guvernul PNL, în prezenţa lui Klaus Iohannis, nu prezintă în această seară un program de relansare a economiei. Este, în fapt, programul politic pentru campania din acest an a PNL, căci PNL a intrat deja în campanie electorală. Programul PNL îşi propune, mai degrabă, să impresioneze prin dimensiunile sale decât să ofere soluţii practice. Documentul PNL este doar un rezumat a ceea ce nu s-a realizat încă în zeci de ani, fără ca Guvernul să ne explice cum anume o sa facă el ca obiectivele acestea să se îndeplinească. Nu aşteptam de la Guvern un program megaloman întins pe 10 ani, ci un program de ieşire din criza pe care a provocat-o pandemia şi stările de urgenţă şi de alertă care au însoţit-o”, se arată, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.

Potrivit ALDE, „un program întins pe 10 ani, pentru a fi credibil, ar fi trebuit să fie rezultatul dialogului între forţele politice şi mediul de afaceri, de vreme ce e greu de presupus că un singur partid, fie el şi PNL, va guverna ţara în toată această perioadă”.

„Un astfel de program trebuie să fie un pact naţional şi nu programul unui Guvern de conjunctură. Un program întins pe 10 ani ar fi trebuit să fie însoţit de o prognoză a câtorva indicatori statistici: PIB, populaţie totală/populaţie activă/populaţie ocupată, datorie publică, rata investiţiilor, deficit de cont curent. Fără această prognoză, e greu să ne facem o imagine cu privire la realismul programului. Programul politic al PNL nu vorbeşte absolut deloc despre o reformă economică profundă, obligatorie pentru atingerea unor obiective ambiţioase, ci e doar o înşiruire de deziderate. Acest document nu are valoare practică, de vreme ce obiectivele nu sunt ordonate pe orizonturi de timp, nu cuprind termene şi responsabilităţi. Astfel de programe s-au mai făcut şi ele au rămas doar pe hârtie. Actualul Guvern nu ne-a dat încrederea că posedă capacitatea managerială, rigoarea în stabilirea şi îndeplinirea obiectivelor şi termenelor”, a adăugat ALDE în mesajul său.

ALDE acuză Guvernul PNL că, după ce a criticat 3 ani guvernarea PSD-ALDE, „îi copiază” proiectele.

„Ce nu înţeleg Iohannis – Orban şi PNL este că economia are nevoie de capital acum şi nu în 2021, 2025 sau 2030. Întreprinderile au nevoie de bani acum şi nu peste un an sau doi, când o să ia ei banii de la Uniunea Europeană”, a mai scris ALDE în postarea citată.

ALDE recomandă PNL să lase economia să funcţioneze, să mărească pensiile şi alocaţiile conform legii, pentru că mărirea va genera „o creştere a consumului care va ţine în viaţă economia reală”, să refacă IMM INVEST pentru întreprinderi şi nu pentru bănci, să folosească banii europeni promişi „drept garanţie pentru împrumuturi care să între în acest an în economie”, redeschiderea spitalelor pentru toţi bolnavii şi găsirea unei soluţii pentru bolnavii asimptomatici pentru a elibera sistemul medical de cei infectaţi, dar care nu au nevoie de tratament, ci doar de supraveghere.

„Pe scurt: gândiţi soluţii care să ajute cu adevărat românii şi nu doar soluţii propagandistice”, şi-a încheiat ALDE postarea pe Facebook. AGERPRES