Raluca Turcan a detaliat că Guvernul PNL a asigurat, de urgenţă, în sistemul de sănătate, 5,4 miliarde de lei

Vicepremierul Raluca Turcan a apreciat, miercuri, că lunile de pandemie au arătat „cea mai clară radiografie a României, capabilă să acţioneze ferm şi coordonat”.

„Probabil că aceste luni au oferit şi cea mai clară radiografie a României, capabilă să acţioneze ferm şi coordonat, dar care are încă multe procese de reformă întârziate sau încă nedemarate şi asupra cărora ne vom concentra cu forţă”, a spus vicepremierul, la evenimentul de prezentare a Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică.

Ea a afirmat că, în momentul în care Partidul Naţional Liberal a preluat guvernarea, „stocurile de medicamente şi materialele de urgenţă erau zero, depozitele erau goale, pur şi simplu şuiera vântul prin depozitele statului”.

„Medicii nu aveau nici măşti conforme, nici viziere, nici combinezoane, nici aparatură de testare. Nu aveau nimic pentru a putea face faţă crizei sanitare. La începutul pandemiei, în toată România se puteau face teste în 10 centre. Acum, se lucrează în 100 de centre, 24 sunt în că în aşteptare, am ajuns de la 400 de teste lucrate pe zi, la aproximativ 17.500 de teste lucrate pe zi”, a subliniat Turcan.

 

Turcan a vorbit de „atacurile” la adresa liberalilor.

„Da, este adevărat şi o să o spunem cu mâna pe inimă – nu ne-am preocupat să scăpăm oamenii din puşcării şi nici nu ne-au preocupat interesele oamenilor certaţi cu legea. Am pus oamenii pe primul loc, oamenii corecţi şi muncitori din România. Acest lucru a deranjat competitorii politici şi sunt atât de neadecvaţi în a ataca în permanenţă acest guvern, încât au ajuns să îşi scoată liderul din puşcărie la televizor, să le susţină discursul public, de atac la adresa Guvernului şi a preşedintelui României”, a afirmat vicepremierul.

Raluca Turcan a detaliat că Guvernul PNL a asigurat, de urgenţă, în sistemul de sănătate, 5,4 miliarde de lei, „în condiţiile în care, la preluarea guvernării, stocurile erau zero, datoriile – uriaşe, infrastructura – la pământ, iar mare parte dintre instituţii – debusolate”.

„Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că Guvernul PNL a avut cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene de la momentul aderării ţării noastre în Uniunea Europeană, salvând de la dezangajare 600 milioane de euro şi am cheltuit deja în combaterea pandemiei şi salvarea economiei 2,2 miliarde de euro”, a spus ea.

De asemenea, Turcan a subliniat că „este o certitudine că 2 milioane de angajaţi şi profesionişti au beneficiat de măsurile economice din timpul crizei sanitare şi peste 250.000 de companii au simţit că Guvernul are grijă de ele”.

„Însă, dincolo de măsurile de urgenţă, trebuie să spunem că a fost şi un extraordinar moment de solidaritate naţională, unic în ultimii 30 de ani”, a mai spus Turcan. AGERPRES