RESPONSABILITATEA CARE NE APROPIE, NU NE ÎNDEPĂRTEAZĂ

Am rămas fără relaxare. De această data specialiștii nu au dat undă verde următorului pas, prin redeschiderea restaurantelor și a sălilor de spectacol, cinematografe, teatre. Ca o simplă observație, cultura este în continuare cenușăreasa oricărei guvernări, fiind asimilată cu îndeletnicirile care produc plăcere și bună dispoziție, ceea ce nu poate fi confundată cu lupta pentru supraviețuire. Suntem mult prea preocupați pentru a ne gândi la ziua de mâine, cum să facem să mai prindem o nouă dimineață, o nouă deșteptare, decât să ne îngrijim de ostoirea sufletului prins în clenciul viitorului din ce în ce mai incert.
Dacă astăzi nu am continuat relaxarea, trebuie să mulțumim vigilenței specialiștilor care nu s-au lăsat intimidați de presiunea, din ce în ce mai mare și mai de necontrolat, a unei mulțimi din categoria acelor galerii pudibonde care nu poate să facă decât rău societății. Această infectă manipulare, a celor care fac parte din echipa lui Toma Necredinciosul, are efecte imediate asupra unui parcurs ce ni l-am dorit a fi salvator,
Nu, nu ne vom relaxa, de această dată mai mult decât am făcut-o până acum. Guvernanții sunt obsedați de relansarea economică pe vreme de pandemie, încercând astfel nu să salveze țara, ci mai ales să-și salveze imaginea lor de partid aflat la Putere, mai ales că, numai astăzi nu e mâine, când va începe lupta pentru un nou mandate la locale și, mai apoi, la parlamentare.
Totul se joacă pe cartea politică, chiar dacă încolonarea s-a făcut de această data în spatele specialiştilor, singurii care decid dacă se poate merge înainte și care să fie ritmul ce trebuie impus și susținut.
Mai mult decât insistența pe relaxarea mult așteptată, în următoarele două săptămâni se vor intensifica controalele asupra agenților economici, care nu au respectat spațiile dintre mese, de exemplu și celelalte măsuri ce ar fi trebuit să diminueze constant sau chiar accelerat distanța dintre pandemie și o viață normal.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru prognozează că, la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august, sunt date care să confirme intrarea în normalitate, cu mențiunea că, de această dată, normalitatea va trebui să țină cont de conviețuirea pe parcursul a unul, doi ani, cu Covid-19. Virusul, de această data, nu va mai fi considerat dușmanul numărul 1, cu adversarul care va trebui învins cu propriile sale arme, fără a avea pretenția că va fi ucis, ci, mai curând, va fi subordonat cerințelor stringente ale timpului prezent.
“La sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august trebuie sa ne aşteptam la o viaţă cvasinormală. Spun cvasinormală in contextul in care va trebui sa ne obişnuim cu persistenta acestui virus un an sau doi, cu transmiteri subliminale, cu uşoare valuri cum le vedem la gripa sezoniera. Dar, ca sa ajungem la acest lucru, trebuie sa respectam nişte reguli”, a mai spus Tataru.
Numărul de cazuri a crescut din cauza ca oamenii nu mai au încredere in veridicitatea virusului:
“A încurajat acea stare de neîncredere, de dubiu în rândul populației față de existența acestui virus”, a mai precizat Nelu Tătaru.
“Avem o creştere a numărului de cazuri, o reactuaizare a vechilor focare, o transmitere accentuată în comunitate, avem nerespectarea regulilor”, a menţionat Tătaru.
Ministrul ii îndeamnă pe cei care nu cred în existența acestui virus să meargă la spitalele suport Covid, la unităţile de primiri urgențe și atunci “vor vedea ca exista boala, ca exista forme severe si ca se poate muri si la 30-35 de ani”.
“Pana acum patru săptămâni aveam un grad de transmitere de 0,6-0,7 si cred că acea stare de relaxare a încurajat un moment politic. (…) Începând de la Paște s-a înregistrat acea stare de libertate, dar cred că trecerea directă dintr-un moment medical într-un moment politic a dus la aceste informații false, la discreditări, la bagatelizarea unei pandemii și la o nesocotire a întregului efort de doua luni si jumătate pe care l-a făcut acest popor”, a mai adăugat Ministrul Sănătăţii.
Nu ne rămâne decât să fim cât se poate de sinceri, în primul rând cu noi înșine și mai apoi cu cei de lângă noi, astfel încât să avem definită responsabilitatea ca un necesar care ne oferă dreptul de a decide în numele nostru, pentru ca acest tip de decizie să fie una care să ne apropie și nicidecum să ne îndepărteze.
ADI CRISTI