Cod galben de caniculă şi Cod portocaliu de vreme instabilă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă avertizare Cod galben de caniculă, valabilă pe parcursul acestei zile în 17 judeţe şi Bucureşti, dar şi un Cod portocaliu de vreme instabilă ce vizează, până sâmbătă dimineaţa, 29 de judeţe.

Meteorologii au emis, de asemenea, şi o informare de disconfort termic şi manifestări de instabilitate atmosferică în restul teritoriului, până luni dimineaţa.

Pe parcursul zilei de vineri, în intervalul orar 12:00 – 20:00, disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Moldova şi estul Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35-36 de grade, iar judeţele vizate sunt: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vrancea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Totodată, în intervalul 3 iulie, ora 10:30 – 4 iulie, ora 6:00, va fi în vigoare un alt Cod galben, de data aceasta de instabilitate atmosferică. Astfel, în judeţele Mehedinţi, Gorj şi, parţial, în judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Iaşi în regiunile intracarpatice, sud-vestice, zonele montane, iar îndeosebi spre seară şi noaptea şi în cele nord-estice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 60 l/mp.

 

Sursa: www.meteoromania.ro


Prognoza de specialitate relevă că, în perioada 3 iulie, ora 12:00 – 4 iulie, ora 2:00, pe parcursul avertizării Cod portocaliu, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei vor fi intervale cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 80 – 90 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 35 – 40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50 – 70 l/mp.

Judeţele ce se vor afla sub această avertizare sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

De asemenea, meteorologii au emis o informare de caniculă şi disconfort termic, manifestări de instabilitate, valabilă în intervalul 4 iulie, ora 11:00 – 6 iulie, ora 10:00.

În perioada analizată, în regiunile sud-estice vremea va fi caniculară, disconfortul termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade.

În restul teritoriului, mai ales în cursul după-amiezelor şi la începutul nopţilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise vineri. AGERPRES