Conform Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), la data de 05.07.2020, în judeţul Iaşi erau confirmate 1.026 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, cu cinci mai multe faţă de ziua precedentă. În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional, potrivit informării date publicităţii de Grupul de Comunicare Strategică, la data de 05.07.2020, în România erau confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 (noul coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, din care 20.026 pacienţi vindecaţi şi 1.106 pacienţi asimptomatici, externaţi la zece zile după depistare. Cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în Suceava (4.087), Bucureşti (3.396), Braşov (1.694), Vrancea (1.106), Botoşani (1.045), Galaţi (1.028), Iaşi (1.026), Argeş (989), Neamţ (980), Ilfov (791), Mureş (762), Arad (707), Bihor (694), Cluj (693), Sibiu (673), Bacău (671), Dâmboviţa (668), Hunedoara (664), Buzău (635), Bistriţa Năsăud (573), Prahova (569), Timiş (534), Constanţa (482), Alba (467), Ialomiţa (444), Harghita (341), Dolj (333), Covasna (299), Olt (280), Giurgiu (274), Gorj (263), Brăila (243), Maramureş (210) şi Mehedinţi (205), iar cele mai puţine în Vâlcea (63), Satu Mare (80), Caraş Severin (119), Sălaj (120), Teleorman (165), Călăraşi (181), Tulcea (189) şi Vaslui (193). Totodată, până acum, 1.750 de persoane au fost diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică au fost înregistrate alte 391 de cazuri noi de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 215 pacienți. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 766.868 de teste. (E.M.)