Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a fost testat pozitiv cu noul coronavirus

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a anunţat marţi că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a cărui gravitate nu a încetat să o minimalizeze de la începutul pandemiei, dar care s-a soldat deja cu circa 65.000 de morţi în ţara sa, relatează AFP.

„Rezultatul pozitiv tocmai a venit”, a declarat şeful statului, în vârstă de 65 de ani, în cadrul unei întâlniri cu mai multe canale de televiziune, după ce a avut febră cu o zi înainte.

„Aveam temperatură 38 de grade, dar plămânii mei erau curaţi. Medicii mi-au dat hidroxiclorochină şi azitromicină (un antibiotic – n.r.) şi după aceea m-am simţit mai bine. Mă simt foarte bine acum”, a adăugat Bolsonaro. El a precizat că va lucra de acum încolo cât mai mult posibil „prin videoconferinţă”.

Luni seară, el a anunţat că a făcut o radiografie pulmonară la spitalul forţelor armate şi rezultatul a fost bun.

La sfârşitul lui martie, Jair Bolsonaro a minimalizat gravitatea virusului într-o alocuţiune televizată.

„Dat fiind trecutul meu sportiv, dacă am fost contaminat cu virusul nu am de ce să mă îngrijorez. Nu voi simţi nimic. În cel mai rău caz, va fi ca o mică gripă, o mică răceală”, a afirmat el luni.AGERPRES