Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că alegerile locale pot fi organizate în luna septembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că alegerile locale pot fi organizate în luna septembrie, însă a subliniat că este necesar să fie respectate normele în contextul pandemiei.

„După părerea mea, alegerile locale în septembrie se pot organiza. Dacă respectăm aceste norme simple – purtarea măştii, distanţa – putem să mergem să alegem autorităţile locale”, a spus Iohannis.

 

Despre organizarea unui referendum privind iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, el a arătat că acest lucru va reieşi în funcţie de evoluţia din Parlament.

În opinia acestuia, problematică este campania electorală.

„Procedural, nu evenimentul de alegere sau de votare în sine este problematic, ci campania. Cu siguranţă, campaniile electorale vor fi supuse unor reguli foarte stricte. Nu pot să-mi imaginez să facem mari adunări populare, indiferent când vom avea alegeri în cursul acestui an. Vom avea campanii mai degrabă pe mediul online, Tv şamd. Este o provocare şi pentru politicieni şi pentru partidele politice, dar procesul de votare în sine se poate organiza dacă se respectă toate normale”, a explicat Iohannis.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an în 27 septembrie. AGERPRES