Ambasada Chinei a donat 90 mii de măști Inspectoratului General al Poliției

Chişinău, 9 iul. /MOLDPRES/. Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova a donat astăzi Inspectoratului General al Poliției 90 mii de măști de protecție, comunică MOLDPRES.

La evenimentul de transmitere a donației au participat șeful Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu și ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong.

Șeful Poliției Naționale a mulțumit Ambasadei Republicii Populare Chineze pentru lotul de asistență oferit, menționând că acest echipament de protecție este necesar pentru instituție și va fi repartizat polițiștilor care se află în prima linie, în lupta cu pandemia.

China a oferit anterior mai multe loturi de medicamente și consumabile pentru instituțiile medicale din R. Moldova.