Eurodeputaţii au solicitat instrumente mai puternice pentru a face faţă urgenţelor în domeniul sănătăţii

Eurodeputaţii au solicitat instrumente mai puternice pentru a face faţă urgenţelor în domeniul sănătăţii, într-o dezbatere în plen desfăşurată joi, la Bruxelles, cu privire la viitoarea strategie a Uniunii Europene în domeniul sănătăţii publice, indică un comunicat al legislativului european.

În timpul dezbaterii cu comisarul european pentru sănătate, Stela Kyriakides, şi cu reprezentanţii Consiliului UE, Parlamentul European a subliniat necesitatea de a trage învăţăminte adecvate din criza COVID-19. Mulţi dintre eurodeputaţi au pledat pentru acordarea unui rol mai important pentru Uniunea Europeană în domeniul sănătăţii.

Eurodeputaţii au evidenţiat că pandemia actuală este încă departe de a fi depăşită şi au insistat asupra necesităţii de a se asigura că sistemele de sănătate din UE sunt mai bine echipate şi coordonate pentru a face faţă ameninţărilor viitoare la adresa sănătăţii publice, având în vedere că niciun stat membru nu poate face faţă singur unei pandemii precum COVID-19.

Mai mulţi vorbitori au atenţionat că un rol mai important al UE în domeniul sănătăţii publice trebuie să includă măsuri de abordare a penuriei de medicamente şi de echipamente de protecţie accesibile ca preţ, precum şi sprijin pentru cercetare.

Unii eurodeputaţi au solicitat ca agenţiile europene de asistenţă medicală (Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi Agenţia Europeană a Medicamentului) să fie consolidate, în timp ce alţii au susţinut necesitatea creării unei “uniuni a sănătăţii” europene cu standarde minime la nivelul UE.

Rezoluţia pe această temă, dezbătută joi, va fi supusă la vot în plenul PE vineri după-amiază.

Responsabilitatea principală pentru sănătatea publică şi, în special, pentru sistemele de sănătate revine statelor membre. Cu toate acestea, UE joacă un rol important în îmbunătăţirea sănătăţii publice, prevenirea şi gestionarea bolilor, atenuarea surselor de pericol pentru sănătate şi armonizarea strategiilor în materie de sănătate între statele membre.

Parlamentul European a promovat în mod constant instituirea unei politici coerente a UE în domeniul sănătăţii publice. Printr-o rezoluţie privind revizuirea bugetului UE pentru perioada de după 2020 şi planul de redresare economică a UE, deputaţii au insistat asupra creării un nou program european de sine stătător în domeniul sănătăţii. Drept urmare, Comisia Europeană a prezentat o propunere de 9,4 miliarde euro pentru programul EU4Health în domeniul sănătăţii pentru perioada 2021-2027, componentă a planului de redresare denumit Next Generation EU. AGERPRES