Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a donat o sută de tablete elevilor şcolii din Ţibana

Programul “Teleșcoala”, derulat în perioada întreruperii cursurilor din cauza pandemiei cu noul coronavirus,  va continua și în etapa următoare, fiind destinat atât absolvenților de clasa a XII-a care vor susține examenele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, cât și cadrelor didactice pentru care va exista o secțiune special destinată pregătirii în vederea proiectării și desfășurării activităților de învățare în medii online, a anunţat, luni, la Iaşi, Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării. Aceasta a apreciat efortul cadrelor didactice și al tuturor angajaților din sistem care, prin implicare responsabilă, au făcut posibilă desfășurarea activităților de învățare fie online, fie la distanță, pe toată perioada întreruperii cursurilor pe fondul crizei epidemiologice. Totodată, ministrul a evidențiat efortul pe care cadrele didactice l-au făcut în perioada menţionată privind organizarea și derularea examenului de Evaluare Națională și, respective, a celui de Bacalaureat, în condițiile speciale impuse de starea de alertă. În cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Iaşi, ministrul Educaţiei şi Cercetării a avut o întâlnite în cursul dimineţii cu conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean, în cadrul căreia a fost făcută o prezentare detaliată a activităților organizate și desfășurate de cadrele didactice atât până la întreruperea cursurilor, pe 12 martie 2020, cât și pe perioada stării de urgenţă şi, ulterior, a stării de alertă. În spiritul dialogului și al deschiderii față de abordarea problemelor reale din sistem, ministrul Monica Anisie a invitat profesorii implicaţi în actul educațional să expună aspectele sau disfuncționalitățile cu care s-au confruntat în ultima perioadă și să propună scenarii care pot conduce la identificarea soluțiilor adecvate pentru rezolvarea lor. Pe acest fond au fost ilustrate proiectele derulate pe parcursul anului școlar care vizează resursa umană din sistem, pregătirea elevilor sau infrastructura educațională, precum și elaborarea ghidurilor pentru proiectarea activităților on line, derularea cursurilor de formare  destinate cadrelor didactice în vederea  utilizării platformelor din mediul virtual de învățare, rezultatele obținute de elevii ieșeni la evaluările naționale sau organizarea activităților din calendarele specifice, incluzând examenele destinate cadrelor didactice, respectiv definitivatul și titularizarea. După întâlnirea cu cadrele didactice, de la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, ministrul Educaţiei şi Cercetării s-a deplasat la Școala Profesională de Industrie Alimentară de la Țibana, unde a vizitat spațiile de învățare și a purtat discuții cu profesorii școlii și cu directorul unității de învățământ legate de identificarea nevoilor copiilor din comunitate care nu dispun de dispozitivele electronice necesare pentru participarea la activitățile de învățare de tip online, ocazie cu care ministrul Monica Anisie a donat un număr de o sută de tablete elevilor acestei şcoli. Vizita în judeţul Iaşi a continuat la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Paşcani unde, după vizitarea spațiilor unității de învățământ, au fost căutate, într-un dialog deschis purtat cu profesorii școlii și cu echipa de conducere, soluții eficiente pentru adaptarea activităților de învățare din domeniul tehnologic la noile mutații din plan social, astfel încât absolvenții acestor rute de învățare să fie integrați, fără dificultate, pe piața muncii. (E.M.)